Specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog, prezenţi la Neversea, Electric Castle și Untold

În perioada 19 – 22 iulie a.c., echipa Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) din Cluj va participa la festivalul ELECTRIC CASTLE, care se desfăşoară la Bonțida, județul Cluj, unde va disemina informații în legătură cu serviciile oferite de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Cluj. Având în vedere numărul extrem de mare de participanți la acest eveniment, specialiştii ANA, împreună cu voluntarii antidrog ai CPECA Cluj, vor derula pe toată durata festivalului o serie de activități, precum: promovarea unui stil de viață sănătos;  demonstrații privind efectele conducerii autovehiculelor sub influența diferitelor substanțe psihoactive, prin folosirea unor ochelari speciali care distorsionează realitatea; amplasarea unui punct de informare în perimetrul festivalului din Bonțida, unde vor fi oferite informații cu privire la serviciile CPECA, la efectele consumului de alcool și droguri; va fi disponibilă consilierea de specialitate pentru participanții la festival; vor fi distribuite aproximativ 10.000 de materiale informative de prevenire a consumului de droguri, prin echipe mixte (specialiști CPECA Cluj, voluntarii CPECA Cluj și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj).Participarea specialiştilor ANA la astfel de evenimente reprezintă unul din principalele sale obiective, acela de a îndruma populaţia, în special tinerii, să adopte un stil de viaţă sănătos, ca alternativă la consumul de droguri, în cadrul programelor de petrecere a timpului liber, şi de a creşte nivelul de informare şi sensibilizare cu privire la aspectele medicale, psihologice şi sociale ale consumului şi dependenţei de droguri, în vederea diminuării stigmatizării şi marginalizării sociale a consumatorilor de droguri.În acest sens, Agenţia Naţională Antidrog, prin specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa, a fost prezentă şi la Festivalul NEVERSEA, care a avut loc pe litoral, în intervalul 5 – 8 iulie a.c., acordând consiliere tinerilor pe problematica drogurilor şi diseminând materiale informative şi prezervative, ca măsuri de prevenire şi de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri.De asemenea, pe toată durata Festivalului UNTOLD , 2 – 5 august a.c., care se va desfăşura în Cluj-Napoca, specialiştii ANA vor fi prezenţi în rândul tinerilor, pentru a-i consilia şi informa cu privire la efectele nocive ale consumului de substanţe interzise. * * * Agenţia Naţională Antidrog recomandă participanţilor la festivalul ELECTRIC CASTLE următoarele: Pentru a vă hidrata, beţi apă în mod regulat, dar nu în cantităţi mari dintr-o dată! Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat alcool sau droguri, amintiţi-vă că sunteţi într-o stare modificată a conştienţei! Folosiţi mijloacele de transport în comun. Pentru o siguranţă sporită, luaţi un prieten cu voi! Întotdeauna folosiţi prezervativele când întreţineţi relaţii sexuale!  Luaţi-vă băutura întotdeauna cu voi, nu o lăsaţi nesupravegheată! Nu consumaţi dintr-o băutură care a fost lăsată desfăcută. Comandaţi alta! Dacă totuşi, după consumarea unor băuturi, aveţi probleme de sănătate, apelaţi la prietenii cu care aţi venit la eveniment sau solicitaţi ajutor din partea organizatorilor sau a specialiştilor în prim-ajutor.Instituţia noastră este alături de organizatorii acestor festivaluri, care au atenţionat participanţii să nu experimenteze senzaţii date de consumul de alcool în exces şi droguri.A.N.A – Compartimentul Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut