Acţiuni M.A.I. pentru combaterea contrabandei cu ţigarete

Structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor – Inspectoratul General al Poliţiei, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General al Jandarmeriei, cu sprijinul informativ-operativ al D.G.I.P.I. – au confiscat, în perioada 13–19 decembrie a.c, în cadrul acţiunilor în sistem integrat pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale cu produse de tutun, 5.907.200 de ţigarete (295.360 de pachete).Efectivele M.A.I. au acţionat în colaborare cu reprezentanţii administraţiei fiscale, realizându-se, astfel, o coordonare unitară, scopul fiind eliminarea paralelismelor şi concentrarea resurselor în vederea combaterii eficiente a contrabandei, contrafacerii şi comerţului ilegal cu produse de tutun.Cea mai mare parte a cantităţii confiscate (3.674.960 de ţigarete) a fost descoperită în urma percheziţiilor domiciliare, restul fiind indisponibilizată în mijloacele de transport, în urma acţiunilor desfăşurate în pieţe/târguri şi a controalelor în magazinele duty-free.În perioada menţionată au fost aplicate 494 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 448.350 lei şi au fost înregistrate 41 lucrări penale, în care sunt cercetate 103 persoane. Împotriva a 82 dintre acestea a fost începută urmărirea penală, 16 sunt cercetate în stare de reţinere, iar 2 sunt arestate. De asemenea, au fost indisponibilizate 22 de mijloace de transport implicate în activităţi ilegale.În perioada de referinţă au fost verificate 1.181 de societăţi comerciale, au fost realizate 612 filtre rutiere şi 66 de percheziţii. La nivel naţional, s-au desfăşurat 153 acţiuni în zonele de frontieră, 612 în pieţe şi târguri, 531 pe rutele de transport şi 272 în alte zone. Prejudiciul cauzat de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, respectiv 23 iunie a.c., în urma activităţilor ilicite cu produse din tutun, a fost de 31.585.146 lei (1.594.346 lei în ultima săptămână), din care a fost recuperată suma de 11.263.799 lei (143.892 lei în ultima săptămână).În activităţile specifice au fost angrenaţi zilnic aproximativ 2.184 poliţişti, 175 jandarmi, 193 de poliţişti de frontieră şi 115 de lucrători din alte structuri.În perioada 1 ianuarie – 19 decembrie 2010, structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor – Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, Jandarmeria Română, cu sprijinul informativ-operativ al D.G.I.P.I. şi D.G.A. – au confiscat, la nivel naţional, 361.423.844 de ţigarete (aproximativ 18.071.192 de pachete), comparativ cu 240.060.638 de ţigarete (aproximativ 12.003.031 de pachete) confiscate pe tot parcursul anului 2009.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut