Vizită de lucru a secretarului de stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, Mihai Capră, în județul Sălaj

Secretarul de stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, Mihai Capră, a participat astăzi, 20 aprilie a.c., la Zalău, la manifestările prilejuite de împlinirea a 20 de ani de la înființarea Instituţiei Prefectului Județului Sălaj.Cu acest prilej, Mihai Capră a subliniat importanța colaborării între reprezentantul Executivului şi administraţiile şi autorităţile locale în scopul îndeplinirii proiectelor de dezvoltare a comunităţilor.La eveniment au participat parlamentari, foști prefecţi şi subprefecţi ai judeţului, prefecţi din judeţele învecinate, conducătorii instituţiilor deconcentrate din judeţ, reprezentanţi ai altor instituţii, primarii oraşelor şi comunelor din Sălaj, actuali şi foşti angajaţi ai instituţiei. În cursul zilei de astăzi este programată şi inaugurarea, în prezenţa secretarului de stat Mihai Capră şi a directorului general al Direcţiei Generale de Paşapoarte, Aurel Sime, a două puncte mobile de lucru ale Serviciului de Paşapoarte, la Şimleu Silvaniei şi Crasna. Judeţul Sălaj este al optulea la nivel naţional în care funcţionează astfel de puncte mobile pentru preluarea cererilor şi eliberarea paşapoartelor.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut