Grup infracţional, specializat în trafic de persoane şi proxenetism destrămat

O grupare infracţională, formată din 50 de persoane, suspectată că a racolat şi exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei în Italia peste 150 de victime a fost destructurată. În urma activităţii infracţionale desfăşurate, membrii grupării au obţinut din aceasta peste 2.000.000 de euro. La data de 18 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova şi beneficiind de suportul tehnic al specialiştilor S.R.I. au efectuat 26 de percheziţii domiciliare (19 în oraşul Balş, trei în judeţul Gorj, două în municipiul Târgu – Jiu, una în judeţul Olt şi una în oraşul Filiaşi), în cadrul unei acţiuni complexe, vizând destructurarea unui grup infracţional organizat transfrontalier, constituit pe raza judeţelor Olt şi Gorj, specializat în traficul de persoane, traficul de minori, proxenetism şi spălare de bani. Cei 50 de membri ai grupării sunt suspectaţi că au racolat peste 150 de victime, persoane de sex feminin, majore şi minore, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, provenind din judeţele Olt, Dolj, Vâlcea, Argeş, Teleorman şi Gorj.Victimele erau transportate în Italia şi obligate la practicarea prostituţiei în oraşul Milano şi în zonele adiacente, iar sumele de bani obţinute de acestea erau predate membrilor grupării. Gruparea organizată este suspectată că a obţinut din activitatea infracţională o sumă totală de peste 2.000.000 de euro.Anchetatorii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art.7 din Legea nr. 39/2003, art.12 alin.1 şi 2 din Legea nr. 678/2001, art.13 alin.1 şi 2 din Legea nr. 678/2001, art. 329 din Codul penal şi art. 23 din Legea 656/07.12.2002.În urma acţiunii au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova 31 de persoane, în vederea continuării cercetărilor.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut