Peste 1.200 litri de alcool în mașina neînmatriculată a unui maramureșean

Polițiștii de frontieră sătmăreni cercetează un maramureșean în mașina căruia au descoperit 1.260 litri de alcool. Mai mult, numerele de înmatriculare aplicate pe mașină erau expirate, iar șoferul conducea deși avea permisul suspendat.Marți, 28 iunie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Biroului de Combatere a Infracționalității Transfrontaliere și al Detașamentului Sprijin Operativ al IJPF Satu Mare au desfășurat o acțiune pe linia combaterii traficului cu produse accizabile. În jurul orei 06.00, pe comunicația Satu Mare – Carei, în dreptul localului Vraja Crasnei, lucrătorii noștri au oprit pentru control un autoturism Dodge Ram Van, pe care erau aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare provizorii de Maramureș. Mașina era condusă de Szabolcs Andrei S., în vârstă de 28 ani, din Șomcuta Mare, județul Maramureș.La controlul efectuat asupra mașinii, polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul de marfă, mai multe recipiente din pastic care conțineau un lichid incolor cu miros de alcool.Persoana și mașina au fost conduse la sediul IJPF Satu Mare. În urma controlului amănunțit, efectuat împreună cu inspectori vamali din cadrul DJAOV Satu Mare, s-a constatat că în mașină se aflau 75 de recipiente care conțineau cantitatea totală de 1.260 litri de alcool etilic cu o concentrație de 94,9% alcool, măsurat la temperatura de 19 grade Celsius. Pentru marfa pe care o avea în autovehicul conducătorul auto nu a putut prezenta documente de proveniență, rezultând astfel că alcoolul a fost achiziționat de la alți furnizori decât antrepozitarii autorizați și deținut în afara antrepozitului fiscal, creând astfel un prejudiciu cert bugetului de stat.Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că numărul de înmatriculare al autoturismului este expirat, iar permisul de conducere al celui aflat la volan a fost ridicat în mai 2011 de către IPJ Satu Mare în vederea suspendării dreptului de a conduce, pentru că a săvârșit o infracțiune la regimul circulației.Maramureșeanul a declarat că a fost contactat în Baia Mare de către o persoană care l-a rugat să conducă mașina cu marfa despre care i-a spus că este pălincă până în municipiul Carei.Szabolcs Andrei S. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de achiziționare de alcool etilic și de distilate în vrac de la alți furnizori decât antrepozitarii autorizați pentru producție sau expeditorii înregistrați de astfel de produse, deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, complicitate la evaziune fiscală, punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.Autoturismul și alcoolul au fost ridicate de către polițiștii de frontieră până la finalizarea cercetărilor.Inspectorii vamali au evaluat prejudiciul adus statului român la valoarea de 38.253 lei. Maramureșeanul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior față de acesta fiind luată măsura preventivă de obligare de a nu părăsi localitatea Baia Mare pe o perioadă de 30 de zile. I.G.P.F. – Biroul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut