ORI / A şaptea reuniune a Comitetului Director al Biroului European de Sprijin pentru Azil

Directorul General al Oficiului Român pentru Imigrări (ORI), chestor principal de poliţie dr. Nelu POP, a participat, în perioada 18 – 19 iunie a.c., la lucrările Comitetului Director al Biroului European de Sprijin pentru Azil, cu sediul în Malta, La Valletta. Pe agenda reuniunii s-au regăsit subiecte privind situaţia azilului la nivelul UE, bugetul şi organizarea acestei agenţii, evaluarea activităţilor de relocare în statele membre ale UE. Un punct important al reuniunii a fost implementarea Planului operaţional privind reforma azilului în Grecia, sub mandatul Biroului European de Sprijin în domeniul Azilului, față de care state membre ale Uniunii Europene au manifestat încredere și sprijin continuu pentru finalizarea acestui proiect.În intervenţia sa, oficialul M.A.I. a precizat că, în urma analizelor de risc ale ORI, va fi întărită capacitatea de procesare a cerilor de azil și primire a refugiaților pe teritoriul țării noastre. De asemenea, a fost confirmat angajamentul conducerii Ministerului Administrației și Internelor față de reorganizarea instituțională a ORI, pentru a asigura cu celeritate un management adecvat al fluxurilor migratorii, cât și intervenția rapidă în anumite situații probabile de criză în domeniul azilului și migrației ilegale. În marja reuniunii, chestorul principal Nelu POP a avut o întâlnire bilaterală cu directorul executiv al BESA, dr. Robert Visser, în cadrul căreia a prezentat activităţile întreprinse de autoritățile române pentru înființarea unui nou centru de cazare a imigranților la Timişoara şi extinderea capacității centrului existent în această localitate cu 100 de locuri. Directorul executiv al BESA a apreciat în mod deosebit contribuția experților ORI la echipele comune de sprijin pentru azil, precum și intenţia MAI de a întări capacitatea operaţională de intervenție rapidă în situații de criză, legate de managementul azilului și imigrației ilegale. Oficialul european a evidențiat detașarea de către ORI, în acest an, a unui expert în cadrul BESA. Totodată, acesta şi-a manifestat intenția de a efectua o vizită de lucru în România, în toamna acestui an. O.R.I. – Comunicare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut