Mesajul ministrului afacerilor interne, Dragoș Tudorache, – 13 septembrie 2016, București –

Ziua Pompierilor din România este unul dintre momentele aniversare care marchează parcursul istoric al unei instituții aflată permanent în slujba cetățeanului, iar 13 septembrie 1848 este simbolul contribuției pompierilor militari la consolidarea statului național și unitar român. Apărarea și modernizarea României sunt procese continue, adaptate realităților istorice, fie că vorbim de apărarea libertăților cetățenești, independență, reîntregirea teritoriului național sau de procese contemporane, de creștere a calității vieții cetățenilor prin modernizarea instituțiilor statului.Revoluția de la 1848 este unul dintre momentele semnificative ale evoluției națiunii noastre. Este, în același timp, simbol al luptei comune în numele libertăților cetățenești și expresie a faptului că națiunea română, prin implicarea în această amplă mișcarea socială, a avut, dintotdeauna, un destin european. Este o lecție a istoriei pe care nu trebuie să o uităm. La fel ca atunci, și acum cred că este momentul ca administrația românească să evolueze, să iasă din amorțeala în care s-a complăcut în ultimele decenii. Reforma instituțională prin care trece în acest moment România este unul dintre angajamentele pe care Guvernul din care fac parte și le-a asumat. Acest proces de eficientizare a activității instituțiilor statului în raport cu cetățenii a vizat cu prioritate structurile Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Vorbim despre un pachet de inițiative legislative, dar și de elaborarea unor documente strategice pe termen lung, așa cum este Strategia de consolidare și dezvoltare a IGSU pentru perioada 2016 – 2025.În ultima perioadă pentru structurile de urgență au fost achiziționate echipamente moderne de protecție a personalului și autospeciale, toate acestea fiind mijloace tehnice absolut necesare intervențiilor cotidiene. Vorbim de mașini de intervenţie şi salvare de diverse tipuri, autospeciale de stingere a incendiilor, motociclete sau echipamente de comunicaţii. Este foarte bine și meritoriu pentru MAI că a accesat fonduri europene importante pentru aceste mijloace logistice, dar trebuie să ne asigurăm că acestea vor fi repartizate și utilizate eficient.Nimeni nu își dorește să fim în situația de a proba în realitate capacitățile în astfel de situații, însă, așa cum am anunțat deja, avem nevoie de exerciții și de simulări pentru a știi unde ne aflăm în acest moment și ce mai avem de corectat pe parcurs.Doamnelor și domnilor pompieri militari,Rememorăm astăzi sacrificiul înaintașilor noștri, celebrăm istoria, gloria și tradiția militară a acestei arme. În egală măsură, gândurile noastre se îndreaptă și către pompierii, medicii și paramedicii SMURD căzuți la datorie, în misiuni pentru salvarea vieții celor în slujba cărora s-au pus. Pentru curajul și spiritul lor de sacrificiu, cu toții le suntem recunoscători!Am tot respectul pentru munca dumneavoastră și vă asigur că voi susține întotdeauna oamenii profesioniști, dedicați meseriei lor în serviciul cetățenilor.Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, vă felicit și vă urez succes în misiunile viitoare! La mulți ani pompierilor români! MINISTRUL AFACERILOR INTERNEDRAGOȘ TUDORACHE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut