2015 posturi de conducere din cadrul structurilor MAI vor putea fi ocupate prin concurs

Guvernul a aprobat în ședința de joi, 3 mai a.c., Memorandumul propus de Ministerul Afacerilor Interne privind scoaterea la concurs a 2015 funcții de conducere existente la nivelul instituțiilor aflate în Aparatul Central și al instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea MAI. Memorandumul aprobat de Guvern face parte din pachetul de eficientizare a actului managerial în Ministerul Afacerilor Interne. Menționăm că posturile deblocate prin Memorandum vor fi ocupate doar prin concursuri organizate în condițiile legii, în funcție de specificul fiecărei funcții în parte. De asemenea, prin ocuparea funcțiilor scoase la concurs se asigură stabilitate și predictibilitate în cariera angajaților MAI. * * * Facem precizarea că prin O.U.G. nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, art. 14, a fost suspendată ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice. La nivelul unităților Ministerului Afacerilor Interne sunt prevăzute aproximativ 12.000 de posturi de conducere, din totalul acestora fiind vacante aproximativ 3.700 de posturi. Restul funcțiilor vacante, neprevăzute în acest Memorandum, urmează să parcurgă procedurile legale de deblocare la o dată ulterioară.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

601 șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. Detali aici 

  36 de persoane au fost salvate de angajații MAI în urma intervențiilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici 

Peste 26.000 de verificări în aplicația eDAC. Detalii aici

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut