Ministerul Afacerilor Interne a asigurat măsurile de ordine publică de Ziua Națională a României

Ministerul Afacerilor Interne a asigurat ordinea publică la ceremoniile organizate de Ziua Naţională a României. La aceste evenimente nu au fost înregistrate incidente La Parada Militară din municipiul București, organizată pentru sărbătorirea a 98 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, au participat peste 300 de efective şi 60 autospeciale de intervenţie și motociclete ale Jandarmeriei Române, Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră și Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Pe sub Arcul de Triumf au defilat, de asemenea, studenți ai Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” și elevi ai Școlii de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr”.În premieră, la Parada de Ziua Naţională, a participat Centrul Mobil de Pregătire a Populaţiei şi a Personalului de Intervenție (Caravana SMURD ”Fii pregătit!”). Autospeciala este destinată pregătirii populației pentru situații de urgență prin organizarea de cursuri de prim-ajutor. Caravana SMURD s-a deplasat anul acesta în peste 20 de localități din țară, aproximativ 10.000 de persoane participând la cursurile de prim-ajutor.Totodată, 6 elicoptere ale Inspectoratului General de Aviaţie, 3 de tip Mi 8 şi Mi 17 şi 3 de tip EC 135, au zburat pe deasupra Arcului de Triumf. De asemenea, peste 150 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne cu 27 autospeciale au participat la Parada Militară organizată în municipiul Alba Iulia.Peste 23.000 de angajaţi ai MAI – poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră – cu 9.600 de mijloace de intervenţie, acționează astăzi la nivel național pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică la cele peste 250 de manifestări publice pentru buna desfășurare a tuturor manifestărilor publice organizate cu prilejul Zilei Naționale.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut