Doi reprezentanţi şi un administrator ai unor societăţi comerciale sunt cercetaţi de poliţiştii de investigare a fraudelor din Constanţa pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.La data de 19 iunie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Constanţa au efectuat 5 percheziţii la sediile sociale ale unor societăţi comerciale şi la domiciliile a trei persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani.În urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe documente contabile şi înscrisuri. Astfel, în urma cercetărilor s-a stabilit că, în cursul anului 2011, două dintre persoane, în calitate de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale, ar fi retras din conturile societăţii 4.921.733 de lei, bani proveniţi în mare parte de la alte două societăţi comerciale, operaţiunile comerciale nefiind declarate organelor fiscale teritoriale.De asemenea, poliţiştii au mai stabilit faptul că, în cursul anului 2011, cea de-a treia persoană, în calitate de administrator al unei alte societăţi comerciale, ar fi virat în conturile societăţii administrate de cele două persoane, 3.124.024 de lei, fără a avea justificări şi fără a raporta organelor fiscale relaţii comerciale cu această societate.Cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice