Prim pas în constituirea structurilor de conducere ale Academiei de Ştiinţe Militare

Joi, 19 iunie 2014, la sediul Guvernului României a avut loc un eveniment important pentru Comunitatea academică românească, respectiv un prim pas în constituirea structurilor de conducere ale Academiei de Ştiinţe Militare, înfiinţată prin lege ca instituţie publică de interes naţional în domeniul cercetării ştiinţifice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, aflată în coordonarea Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Român de Informaţii. La activitate au participat: domnul Gabriel Oprea, Viceprim-ministru pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne – care a prezidat ședința, domnul George Maior – directorul Serviciului Român de Informații, domnul Remus Pricopie – ministrul educației naționale, domnul Mihnea Costoiu – ministru delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare și domnul Vasile Dîncu – profesor universitar doctor. Au fost prezenți, de asemenea, rectori ai instituțiilor de învățământ superior, precum și persoane cu funcții de conducere din instituțiile care au pus bazele academiei. În cadrul evenimentului, directorul Serviciului Român de Informații, domnul George Maior a fost ales președintele de onoare al Academiei de Științe Militare. Totodată, domnul Gheorghe Toma, prorectorul Academiei Naționale de Informații “Mihai Viteazul”, a fost ales președinte interimar.“Conceptele de geopolitică, geostrategie, studii strategice, sunt dezbătute și prezentate în universități de prestigiu internaționale. Este adevărat că avem și noi o tradiție în domeniu, dar trebuie să ne adaptăm la asemenea standarde, mai ales că lumea este complexă. Societatea are nevoie de astfel de cercetări importante pentru securitatea națională, pentru interesul strategic național. Academia de Științe Militare este un for în creare, care trebuie să contribuie la aceste dezbateri și să le confere un sens academic, de aceea afirm că veți găsi în mine un partener în îndeplinirea acestei misiuni câtă vreme vor fi menținute standardele despre care vorbeam”, a declarat președintele de onoare al Academiei, directorul SRI, domnul George Maior.Academia de Științe Militare are ca obiect de activitate dezvoltarea ştiinţelor din sistemul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, în scopul alinierii la cerinţele NATO şi ale Uniunii Europene, iar înființarea sa urmărește: promovarea pe plan naţional şi internaţional a cercetărilor ştiinţifice din sistemul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale; coordonarea activităţii de cercetare ştiinţifică, fundamentarea necesarului de resurse de finanţare a activităţilor de cercetare-dezvoltare pe termen mediu şi lung; crearea cadrului legal pentru introducerea continuă a progresului tehnic în sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, colaborând cu Academia Română, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi academiile de ramură, instituţiile de învăţământ superior, precum şi cu alte ministere, instituţii şi unităţi de profil.În vederea realizării obiectivelor sale, Academia de Ştiinţe Militare are următoarele atribuţii principale:● Participă la elaborarea strategiei naţionale a activităţii de cercetare ştiinţifică din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională;● Contribuie la valorificarea cercetării ştiinţifice şi elaborează programe de cercetare ştiinţifică în domeniile de interes pentru Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor şi Internelor şi Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Educaţiei Naţionale, ale Academiei Române şi ale altor ministere şi instituţii interesate;● Iniţiază şi dezvoltă relaţii de colaborare cu instituţii de cercetare ştiinţifică şi de învăţământ din ţară şi din străinătate, precum şi cu organizaţii naţionaleşi internaţionale şi acordă, în condiţiile legii, distincţii şi premii pentru contribuţii deosebite în activitatea de cercetare ştiinţifică;● Organizează, în nume propriu sau în colaborare cu alte instituţii din ţară şi din străinătate, manifestări ştiinţifice, congrese, seminare, ateliere de lucru şi simpozioane pe problemele cercetării din domeniul său de activitate;● Participă, împreună cu Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Educaţiei Naţionale şi cu alte instituţii abilitate, la evaluarea şi atestarea capacităţii instituţiilor care desfăşoară activităţi de cercetare în domeniul cercetării ştiinţifice, în condiţiile legii, potrivit ariei sale de responsabilitate;● Formulează puncte de vedere în legătură cu înfiinţarea sau desfiinţarea de institute, centre şi unităţi de cercetare din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională;● Conduce programe de cercetare ştiinţifică din Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, atribuite de către autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare, pe bază de criterii de capabilitate, în sistem competiţional sau în mod direct;● Coordonează şi evaluează activitatea de cercetare ştiinţifică din structurile proprii;● Propune autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare constituirea, pe perioade determinate, în condiţiile legii, de centre sau colective mixte de specialişti pentru realizarea unor obiective specifice domeniului său de activitate;● Formulează propuneri în domeniul dezvoltării cercetării şi învăţământului din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională;● Contribuie la fundamentarea, argumentarea şi expertizarea ştiinţifică a opţiunilor şi deciziilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.Constituirea organelor de conducere ale acestei instituții de învățământ – la baza organizării căreia se află trei secţii ştiinţifice constituite pentru a asigura îndeplinirea obiectului său de activitate, respectiv Secţia de ştiinţe militare, Secţia de ordine publică și Secţia de informaţii şi securitate naţională – reprezintă un pas important în realizarea obiectivelor Academiei și, totdată, pentru Sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, o consecință a eforturilor depuse pentru înfiinţarea unei instituţii de interes naţional în domeniul cercetării ştiinţifice.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut