Rezultatele Politiei de investigatii criminale in primele 8 luni ale lui 2009

În urma eforturilor depuse, Poliţia Română a obţinut în primele 8 luni rezultate remarcabile pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional.Sub coordonarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, în toate judeţele ţării au fost organizate numeroase acţiuni cu angrenarea unor importante forţe, în scopul asigurării unei riposte ferme împotriva celor care nesocotesc legea şi pun în pericol siguranţa cetăţenilor.Poliţiştii de investigaţii criminale au soluţionat 76.893 de infracţiuni, dintre care 36.978 infracţiuni contra patrimoniului (21.326 de furturi, 10.071 distrugeri, 1.694 falsuri, 1.096 înşelăciuni şi 1.429 de tâlhării) şi 29.004 infracţiuni contra persoanei (cele mai multe fiind infracţiuni de loviri şi alte violenţe – 15.886, dar şi 242 de omoruri). Au fost cercetate 81.853 de persoane.De la începutul anului poliţiştii au reuşit destructurarea a 827 de grupări infracţionale, fiind cercetate 3.071 de persoane, din care 745 în stare de reţinere/arestare.De asemenea, au fost confiscate ori ridicate în vederea clarificării situaţiei juridice şi confiscării 142 de autoturisme, un autocamion şi 26 de utilaje folosite în construcţii semnalate ca furate din ţările Uniunii Europene, 35 de arme deţinute ilegal, 12 detectoare radar, 1230 gr. bijuterii, mai multe instrumente folosite la spargeri, arme albe, cagule, mănuşi şi aparatură electronică.Grupările infracţionale sunt supravegheate şi li se acordă o atenţie deosebită de către structurile teritoriale de poliţie de investigaţii criminale. Genurile de infracţiuni pentru care sunt în atenţie membrii grupărilor: – 25% infracţiuni cu violenţă;- 20% furturi calificate;- 9% ultraje contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice;- 19% şantaj, taxă de protecţie, cămătărie;- 10% înşelăciuni;- 2% înfracţiuni privind patrimoniul cultural naţional;- 3% infracţionalitate itinerantă;- 7% trafic şi furt de auto;- 5% prostituţie/proxenetism.De remarcat faptul că în ultima perioadă poliţiştii din structurile de investigaţii criminale au avut numeroase succese pe „frontul” anticrimă.Activităţi desfăşurate de Direcţia Investigaţii Criminale în luna august 2009:* 26 de percheziţii domiciliare, la locuinţe din cartierul Bora- Municipiul Slobozia, din comuna Dragalina, judeţul Călăraşi şi din Municipiul Bucureşti/ 14 persoane aduse în faţa poliţiştilor şi a procurorilor, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.La data de 27 august a.c, în jurul orei 06.00, ofiţerii Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul I.G.P.R., poliţişti ai Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi, au efectuat 26 de percheziţii domiciliare, la locuinţe din cartierul Bora – Municipiul Slobozia, din comuna Dragalina, Judeţul Călăraşi şi din Municipiul Bucureşti.Acţiunea a vizat probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane implicate în conflicte stradale.În urma percheziţiilor domiciliare (23 la locuinţe din cartierul Bora, două în comuna Dragalina, judeţul Călăraşi şi una în Municipiul Bucureşti) au fost ridicate, în vederea cercetărilor, mai multe categorii de arme albe manufacturate (săbii, bâte, topoare etc.) şi un pistol cu bile, deţinut legal.14 persoane, toate din Slobozia sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de omor, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, vătămare corporală gravă, lovire şi alte violenţe, distrugere şi uz de armă fără drept.* Acţiune de amploare, desfăşurată în Judeţul Ilfov pentru destructurarea unei importante grupări infracţionaleLa data de 26.08.2009, ofiţerii Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, împreună cu poliţişti din cadrul D.G.P.M. Bucureşti şi ai I.P.J. Ilfov, au acţionat pentru destructurarea unei importante grupări infracţionale.Au fost efectuate 19 percheziţii domiciliare în Judeţul Ilfov, în baza autorizaţiilor eliberate de către instanţa de judecată. Acţiunea poliţiştilor a vizat depistarea şi probarea activităţii infracţionale a membrilor unei grupări, suspectaţi că în perioada martie-august 2009, au comis 21 de infracţiuni de tâlhărie, furturi din locuinţe şi societăţi comerciale, de şi din autoturisme, de pe raza judeţului Ilfov, 16 infracţiuni de furt din auto, de pe raza municipiului Bucureşti şi 3 infracţiuni de tâlhărie şi furt de auto de pe raza judeţului Giurgiu.Poliţiştii au identificat 12 persoane, cu vârste între 16 şi 29 de ani, toţi din comuna Baloteşti. Aceştia au fost reţinuţi fiind prezentaţi instanţelor de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie, furt calificat şi distrugere.* Suspecţi de tâlhărie prinşi de poliţiştii bucureşteni în câteva ore de la comiterea fapteiLa data de 22.08.2009, ora 18.30, poliţiştii bucureşteni au identificat şi prins patru suspecţi în cazul tâlhăriei comise în aceeaşi zi, în jurul orei 3,40, în incinta unui spital de unde au sustras un bancomat ATM.În urma activităţilor desfăşurate imediat după comiterea faptei, poliţiştii bucureşti i-au identificat pe B.Lucian-Cătălin, M.Spiridon, B. Lucian-Florin şi D. Silviu, toţi de 19 ani, G. A., de 17 ani şi R.VIOREL, de 20 ani. S-a stabilit faptul că, cei şase, purtând cagule pe feţe, au pătruns prin spargerea geamului cabinei portarului în incinta spitalului, unde, după ce au imobilizat doi angajaţi, au sustras un bancomat ATM, şi au fugit cu un autoturism tip dubiţă. Valoarea prejudiciului cauzat a fost estimată la 380.000 lei.La scurt timp au fost prinşi B.Lucian-Cătălin, M.Spiridon, B. Lucian-Florin şi D. Silviu, faţă de care instanţa de judecată a emis mandate de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. Prejudiciul a fost recuperat, luându-se totodată măsuri în vederea prinderii şi celorlalţi doi suspecţi.De menţionat că aceaşi grupare infracţională a fost depistată şi pe raza judeţului Giurgiu săvârşind acelaşi gen de infracţiuni, instanţa dispunând cercetarea acestora în stare de libertate. * Prinşi în timp ce încercau să spargă un bancomatLa data de 27.08.2009, ora 23.00, Poliţia Municipiului Vulcan, judeţul Hunedoara, a fost sesizată telefonic, de un agent de poliţie al acestei subunităţi, aflat în afara orelor de serviciu, cu privire la faptul că persoane suspecte staţionează în zona unui bancomat situat pe Str. Mihai Viteazu din localitate. La scurt timp, o patrulă de poliţie s-a deplasat la faţa locului, moment în care suspecţii au părăsit locul faptei în fugă. Agenţii de poliţie, cu sprijinul unor poliţişti comunitari din cadrul Poliţiei Municipiului Vulcan, au reuşit să-i prindă pe cei doi în apropierea primăriei din localitate. Din primele cercetări a rezultat că suspecţii sunt ATTILA P., de 38 ani (fără antecedente penale) şi MIRCEA L., de 36 ani (cu antecedente penale) ambii din satul Sângeorgiu de Mureş, judeţul Mureş, fără ocupaţie. De asemenea, polițiștii au identificat şi autoturismul cu care cei doi bărbaţi s-au deplasat, iar în urma percheziţiei au descoperit un adevărat arsenal de unelte, care se folosesc în mod obişnuit la sustragerea de bani din bancomate. Pe numele celor doi s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat. Suspecţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar în urma prezentării la instanţa de judecată, pe numele lor au fost emise mandate de arestare preventivă provizorie pentru 29 de zile.* Poliţiştii din Medgidia au identificat suspectul de comiterea tâlhăriei din luna ianuarie de la o casă de schimb valutarLa data de 26.08.2009, în urma probatoriului administrat în cauză, poliţiştii din Medgidia au reuşit documentarea activităţii infracţionale a lui N. MARIUS, de 20 de ani, din Medgidia, suspect de comiterea tâlhăriei din luna ianuarie a.c. asupra angajatei unei case de schimb valutar din municipiul Medgidia.În fapt, acesta este suspectat că la data de 12.01.2009, în jurul orei 17.30, a pătruns în sediul societăţii, a ameninţat-o pe angajată şi a sustras dintr-un sertar al unui birou situat lângă uşa de acces, suma de 310 dolari şi 18.000 lei, prejudiciul total fiind de aproximativ 28.000 lei.Pe numele suspectului, Judecătoria Medgidia a emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.* Suspect de tâlhărie prins de poliţiştiLa data de 31.08.2009, S. Cristinel Valerian, de 33 ani, principalul suspect al unei infracţiuni de tâlhărie, comisă la o staţie de carburanţi din localitatea Dobra, judeţul Hunedoara, a fost depistat de poliţiştii hunedoreni.Suspectul a fost identificat în camera unui motel situat la ieşire din municipiul Deva, iar asupra lui au fost găsiţi 4000 lei şi 400 Euro. Acesta urmează a fi depus în Arestul IPJ Hunedoara. În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că la data de 21 august a.c., având asupra sa o sabie a ameninţat-o pe casiera de serviciu de la o staţie de carburanţi din comuna Dobra şi a deposedat-o de suma de 15.000 lei.În urma activităţilor întreprinse, suspectul a fost identificat în cursul aceleiaşi zile, iar Judecătoria Deva a emis pe numele său mandat de arestare preventivă în lipsă, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Întrucât acesta dispăruse de la domiciliu, a fost dat în urmărire naţională.* Suspecţi în cazul unei tâlhării comise în localitatea Valea Doftanei identificaţi de poliţiştiLa data de 28.08.2009 poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova i-au reţinut pe principalii suspecţi în cazul tâlhăriei comise în Valea Doftanei, în seara de 23 august. Aceştia sunt Ion B., de 42 de ani, din localitatea Măgureni, şi Bronislav Z., de 25 de ani, din Medgidia, judeţul Constanţa. Pentru identificarea acestora s-a colaborat cu D.G.I.P.I.. Cei doi sunt suspectaţi că, la data de 23 august a.c., în jurul orei 21,30, având feţele acoperite, au pătruns în interiorul locuinţei soţilor Mark (cetăţean australian) şi Aurora S., în vârstă de 56, respectiv 48 de ani. Prin violenţă, i-au deposedat pe cei doi soţi de bani, câteva bijuterii din aur şi trei telefoane mobile. Apoi, i-au stropit cu o substanţă inflamabilă, căreia i-au dat foc cu o brichetă.Din cercetări a reieşit că Ion B. şi Bronislav Z. au mai sustras bunuri din mai multe case de vacanţă din localitatea Valea Doftanei. Bunurile sustrase (în valoare totală de aproximativ 6.000 lei) au fost depistate în urma percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa lui B. Ion şi predate părţilor vătămate. Cei doi au fost prezentati Judecătoriei Câmpina, care în urma analizarii materialului probator, a emis mandate de arestare preventivă pe o perioada de 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi furt calificat în formă continuată, Ion B. şi Bronislav Z. fiind încarceraţi în Arestul I.P.J Prahova.* În baza probatoriului administrat de poliţişti, instanţa de judecată a emis 11 mandate de arestare preventivă, 6 persoane fiind încarcerate în arestul Poliţiei municipiului Caracal. La data de 24 august 2009, Judecătoria Caracal a dispus arestarea preventivă pe timp de 29 de zile a inculpaţilor I.Florin, de 23 ani, P.Adrian, de 20 ani, V.Roman, de 49 ani, L.Aurel, de 32 ani, B.Costi, de 21 ani, şi N.Toma, de 36 ani, toţi din municipiul Caracal, pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni, aceştia fiind încarceraţi în arestul Poliţiei municipiului Caracal.Cei în cauză, în seara zilei de 22 august a.c., împreună cu alte cinci persoane, au fost implicaţi într-o altercaţie, care a avut loc pe raza municipiului Caracal, ameninţând cu corpuri contondente pe R. Remus, de 31 ani, din Caracal, precum şi poliţiştii aflaţi la faţa locului pentru a aplana scandalul.Împotriva celorlalte cinci persoane participante la altercaţie, respectiv, S.Tudor, de 37 ani, B.Gheorghe, de 37 ani, B.Daniel, de 33 ani, S.Nelu, de 31 ani, şi S.Viorel, de 41 ani, toţi din municipiul Caracal, Judecătoria Caracal a emis mandate de arestare preventivă în lipsă, pe o durată de 30 de zile. Faţă de V.Gigi, de 28 ani, din municipiul Caracal, s-a dispus cercetarea în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi conducere pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. Cel în cauză, în aceeaşi seară, conducând un autoturism, fără a poseda permis de conducere, a fost implicat într-un eveniment rutier, distrugând autoturismul lui R.Remus, eveniment care a condus la apariţia ulterioară a stării conflictuale. POLITIA ROMANA – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut