Întâlnire a ministrului Gabriel Berca cu reprezentanţii sindicatelor poliţiştilor

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a avut, vineri, 24 februarie a.c, o întâlnire informală cu reprezentanţi ai sindicatelor poliţiştilor şi personalului contractual din cadrul M.A.I.La discuţii au participat factori de conducere din M.A.I. şi reprezentanţi ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex”, Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, Sindicatului Poliţiştilor din România „Diamantul”, Federaţiei Poliţiştilor „Sed Lex”. În cadrul întâlnirii, reprezentanţii sindicatelor au prezentat principalele probleme de ordin profesional şi social cu care se confruntă poliţiştii şi ceilalţi angajaţi ai ministerului. Ministrul Gabriel Berca i-a asigurat pe cei prezenţi de faptul că se va implica în rezolvarea aspectelor ce i-au fost semnalate, inclusiv prin propuneri de ordin legislativ. În acest sens, ministrul a precizat că va susţine în Parlament iniţiativele privind înăsprirea pedepselor pentru infracţiunea de ultraj asupra poliţiştilor şi le-a solicitat reprezentanţilor sindicali propuneri de modificare a legislaţiei în domeniu. Ministrul Administraţiei şi Internelor şi-a exprimat disponibilitatea pentru dialog, în scopul rezolvării problemelor întâmpinate de angajaţii M.A.I. Tot astăzi, ministrul Gabriel Berca a avut o întrevedere cu reprezentantul Corpului Naţional al Poliţiştilor, în cadrul căreia au fost discutate aceleaşi teme.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut