Altercaţie în trafic – agresor identificat de poliţişti

Astăzi, 22 februarie a.c., Secţia 8 Poliţie a fost sesizată de către Dispeceratul 112 – Sector 2, cu privire la faptul că pe Calea Moşilor a avut loc o altercaţie.La nivelul Secţiei 8 Poliţie s-a constituit o echipă operativă formată din poliţişti din conducerea secţiei, grupa operativă şi echipaje de siguranţă publică, care s-au deplasat la faţa locului, intersecţia Calea Moşilor cu Strada Făinari.Acolo a fost găsit un autoturism Dacia inscripţionat “Taxi”, care avea geamul portierei stânga spate spart.Conducătorul autoturismului a declarat poliţiştilor că în aceeeaşi zi, în jurul orei 09:30, în timp ce conducea autoturismul pe Calea Moşilor, în care se mai aflau fratele acestuia împreună cu soţia şi doi copii minori, pe fondul unor şicane în trafic cu conducătorul unui autoturism BMW, a oprit la intersecţia Calea Moşilor cu Strada Făinari. În acest loc au avut discuţii contradictorii şi îmbrânceli cu conducătorul autoturismului BMW, în urma cărora cel din urmă a luat din autoturism un pistol cu bile de cauciuc cu ajutorul căruia a spart geamul portierei stânga spate al autoturismului Dacia, trăgând un foc înspre pasagerul care ocupa locul din stânga al banchetei. După acest incident, conducătorul autoturismului BMW a părăsit locul faptei.Cu ocazia cercetării la faţa locului a fost găsit în interiorul autoturismului Dacia bila de cauciuc provenită din executarea focului de armă.La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj SMURD, dar persoana care a fost împuşcată a refuzat îngrijirile medicale, deoarece la nivelul abdomenului prezenta o mică escoriaţie.În urma verificărilor şi investigaţiilor a fost identificat şi găsit conducătorul autoturismului BMW, acesta fiind condus la sediul Secţiei 8 Poliţie, pentru cercetări.În autoturismul acestuia a fost găsit şi ridicat un pistol cu bile. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că acesta este deţinut legal.Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 8, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.D.G.P.M.B.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut