Profesorii din sectorul 5 al Capitalei, membri ai FICE România, formaţi de specialiştii ANA în domeniul drogurilor – În cadrul protocolului de colaborare cu Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative – Secţiunea România (FICE – România), reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) au participat vineri, 12 mai a.c., la deschiderea sesiunii de formare în domeniul prevenirii consumului de droguri, destinată cadrelor didactice din unităţile şcolare din sectorul 5, membri FICE, eveniment care a avut loc la sediul Inspectoratului Şcolar al Sectorului 5.Sesiunea de formare se va desfășura în perioada 12 – 17 mai a.c. şi va avea drept scop familiarizarea a 25 de cadre didactice din Inspectoratul Școlar al Sectorului 5 – voluntari FICE Romania -, cu noţiuni generale şi specifice din domeniul drogurilor. Principalele teme abordate vor viza: categoriile de droguri şi efectele acestora; noţiunile utilizate în domeniul drogurilor; fenomenul substanţelor noi cu efecte psihoactive; semnele consumului de droguri; prevenirea consumului de droguri; factorii de risc şi de protecţie în domeniul reducerii cererii de droguri; modalitățile de realizare a materialelor specifice derulării activităților didactice; tipuri de chestionare aplicate elevilor; sistemul de asistenţă destinat persoanelor dependente de droguri în România; profilul consumatorului de droguri, studii de caz în domeniu.De asemenea, specialiştii ANA vor evidenţia importanţa familiei şi rolul determinant al profesorilor în a-i convinge pe adolescenţi să conştientizeze pericolele la care se expun consumând substanţe interzise, prin abordarea unor teme precum: „Să înţelegem mai bine adolescenţii”, „A fi părinte pentru un adolescent înseamnă a creşte odată cu el”, „Reguli şi limite în familie privind consumul de substanţe”, „Cum pot profesorii (dar şi părinţii) să dezvolte factorii de protecţie”, „10 sfaturi pentru părinţi pentru a-şi ţine copiii departe de droguri şi alte sfaturi pentru a îmbunătăţi relaţiile în familie”, „Recomandări şi sfaturi privind metodica activităţilor cu părinţii.Activitatea de formare va fi susţinută de specialişti ai ANA, care deţin şi calitatea de formatori autorizaţi ANC, însumând 16 de ore de învăţare.În cadrul noului parteneriat, încheiat în luna martie între Agenţia Naţională Antidrog şi Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative – Secţiunea România, instituţiile semnatare vor colabora, pe baza bunelor practici interinstituţionale, în implementarea în şcoli şi în comunităţile locale, a unor programe şi proiecte de prevenire a consumului de droguri, alcool şi tutun, precum și în derularea de proiecte de petrecere a timpului liber într-un mod sănătos, prin activităţi de informare, educare şi comunicare. A.N.A. – Compartimentul Relaţii Publice