Măsuri în sprijinul populației pentru înlăturarea efectelor negative generate de ploile abundente

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit în trei județe pentru înlăturarea efectelor negative generate de ploile abundente și vremea rea.În cursul zilei de ieri și pe timpul nopții, la nivel național au fost emise 6 atenționări de fenomene meteorologice periculoase imediate Cod Galben de ploi, descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni. Totodată, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o atenționare Cod Galben de inundaţii pentru râuri din judeţele Argeș, Brașov, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Giurgiu, Ilfov, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vâlcea, valabilă până astăzi, la ora 16.00. În județul Vâlcea, salvatorii militari au intervenit în localitățile Popești, Șirineasa și Stoenești, pentru evacuarea apei din 8 gospodării și înlăturarea urmărilor, fără însă a fi înregistrate situații care să pună în pericol viața persoanelor. Ploile au produs efecte și în comuna Milcoiu, unde din cauza unei viituri a fost afectat un drum sătesc, care face legătura între localitățile Izbășești și Tepșenari. Autoritățile locale au dispus măsuri încă de ieri pentru remedierea în cel mai scurt timp a infrastructurii din zonă și pentru acordarea sprijinului comunităților afectate. La acest moment, pompierii vâlceni se află în teren pentru evaluarea efectelor generate de alunecarea de teren produsă în cursul acestei dimineți, în comuna Bărbătești. Din primele informații, în zonă nu ar fi probleme deosebite. O altă misiune de salvare a avut loc în apropierea localității Bănești din județul Prahova, unde două persoane cu doi cai și atelaje hipo au fost surprinse de o viitură, în timp ce traversau râul Doftana. Militarii au venit in sprijinul persoanelor și au recuperat în scurt timp cabalinele și mijloacele de tracțiune. De asemenea, în urma ploilor din ultimele ore, în localitățile Godeni, Mihăești și Stâlpeni din județul Argeș, salvatorii intervin cu motopompe pentru evacuarea apei din 7 curți și 2 beciuri inundate. În ceea ce privește alimentarea cu energie electrică, nu au fost semnalate întreruperi ale acesteia. În continuare, pompierii militari rămân mobilizați la datorie, iar prin centrele operaționale ale unităților subordonate IGSU este monitorizată permanent situația vremii și evoluția debitelor de apă, pentru a interveni în cel mai scurt timp în sprijinul comunităților care pot fi afectate de inundații.I.G.S.U. – Serviciul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

601 șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. Detali aici 

  36 de persoane au fost salvate de angajații MAI în urma intervențiilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici 

Peste 26.000 de verificări în aplicația eDAC. Detalii aici

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut