Verificări dispuse de ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca

În urma verificărilor dispuse de ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, asupra angajaţilor M.A.I. care deţin arme letale, Direcţia Medicală din cadrul ministerului a realizat o analiză a situaţiei acestora.În urma analizei efectuate, s-a constatat că aproximativ 50 de lucrători ai M.A.I. sunt cunoscuţi în evidenţele medicale cu probleme care au necesitat şi consiliere psihologică.La propunerea Direcţiei Medicale, au fost demarate procedurile de suspendare temporară a permiselor de port armă până la o nouă reevaluare medicală şi neimplicarea acestora în misiuni operative.În acest interval, Direcţia Medicală din cadrul M.A.I. va monitoriza, consilia şi evalua toţi lucrătorii aflaţi în această situaţie şi va realiza periodic, împreună cu unităţile sanitare din subordine, evaluări cu privire la starea de sănătate a angajaţilor.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut