Acţiune pe linia prevenirii accidentelor rutiere la trecerile la nivel cu calea ferată

Într-o singură zi, peste 300 de sancţiuni contravenţionale la regimul rutier au fost aplicate de poliţişti, în timpul unei acţiuni derulată în mai multe judeţe din ţară, pentru reducerea numărului accidentelor de circulaţie ce au loc la trecerile la nivel cu calea ferată. La data de 19 martie a.c., Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au organizat o acţiune, având drept scop prevenirea şi reducerea numărului accidentelor de circulaţie soldate cu victime omeneşti şi pagube materiale însemnate, ce au loc la trecerile la nivel cu calea ferată, pe fondul nerespectării regulilor rutiere instituite în aceste zone, de către participanţii la trafic. Acţiunea s-a desfăşurat în judeţele Iaşi, Bacău, Botoşani, Neamţ, Suceava, Vaslui, Timiş, Caraş-Severin, Arad şi Hunedoara, corespondente Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi Iaşi şi Timişoara, în baza planurilor de acţiune elaborate în comun de structurile de poliţie rutieră şi poliţie transporturi.Astfel, în timpul acţiunii desfăşurate, au fost controlate 682 autovehicule, fiind constatată o infracţiune şi aplicate 302 sancţiuni contravenţionale în valoare de 74.377 lei. Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării 39 permise de conducere şi au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.Exemple: Un tânăr de 23 de ani, din localitatea Hârlău, judeţul Iaşi, care conducea un autoturism pe DC 144, nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără Bariere, situată în localitatea Cotnari, judeţul Iaşi. Cu ocazia controlului, s-a constatat faptul că autoturismul avea montate anvelope de alte dimensiuni decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare. Faţă de conducătorul auto s-a luat măsura sancţionării contravenţionale la O.U.G. 195/2002, în valoare de 240 de lei şi 6 puncte penalizare, fiind totodată luată măsura complementară de reţinere a certificatului de înmatriculare. •În municipiul Reşiţa, pe b-dul Republicii, a fost depistat în trafic un autoturism condus de către un bărbat de 38 de ani, din Oraviţa. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că valabilitatea autorizaţiei de circulaţie pentru numerele emise de autorităţile germane expirase din data de 18.03.2012, fapt pentru care conducătorului auto i-au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat fapta prevăzută şi pedepsită de art. 85, alin. 1, din OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut