Agent de penitenciar reţinut pentru luare de mită

Astăzi, 19 martie 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a dispus reţinerea pentru 24 ore a inculpatului I.I., agent şef principal în cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Slobozia, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, faptă prevăzută de art. 254, alin. 1 CP, rap. la art. 6 din Legea 78/2000 şi introducerea de bunuri şi obiecte interzise în penitenciar, faptă prevăzută de art. 74^2 alin.1 şi 2 din Legea 275/2006. Inculpatul urmează să fie prezentat instanţei competente cu propunerea de arestare preventivă.În fapt, la data de 22.02.2012, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Biroul Judeţean Anticorupţie Ialomiţa au fost sesizaţi de un deţinut din penitenciarul Slobozia cu privire la faptul că agentul I.I i-a propus introducerea unui telefon mobil în unitatea de detenţie în schimbul a 300 lei, persoana de legătură în realizarea acestui fapt urmând să fie o cumnată a deţinutului.În baza denunţului a fost înregistrat dosar penal şi ofiţerii Biroului Judeţean Anticorupţie Ialomiţa au fost delegaţi de procurorul desemnat în cauză să efectueze acte procedurale. Pe parcursul administrării probatoriului, s-a impus folosirea unui investigator sub acoperire, care a remis agentului de penitenciar suma de 300 lei. Ulterior, agentul a mai cerut şi primit încă 300 lei pentru a interveni în favoarea deţinutului pe lângă membrii comisiei de eliberare condiţionată, faptă materializată tot prin intermediul investigatorului sub acoperire. În ambele cazuri, remiterea sumelor de bani s-a făcut către soţia agentului de penitenciar, I.C., care este cercetată în cauză, în stare de libertate, pentru complicitate la luare de mită, faptă prevăzută de art. 26 rap. la art. 254 CP şi înşelăciune faptă prevăzută de 215 alin.1 CP.Activităţile procedurale au fost efectuate de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Biroul Judeţean Anticorupţie Ialomiţa, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii.D.G.A. – Biroul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut