În cadrul acțiunii naționale ,,Foc de Artificii”, săptămâna aceasta, polițiștii au constatat peste 300 de infracţiuni, au aplicat aproape 40 de amenzi, au confiscat aproape 8 tone de articole pirotehnice și au retras o autorizație de comercializare.În perioada 22 – 28 decembrie a.c., polițiștii din toată țara, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a Poliției Române, au continuat să acționeze pentru verificarea legalității oerațiunilor cu articole pirotehnice.Polițiștii au organziat aproape 800 de acţiuni și controale în complexe, pieţe şi alte obiective și au verificat activitatea a 210 persoane fizice şi juridice, autorizate să deruleze operațiuni cu articole pirotehnice.În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat 324 de infracţiuni și au depistat 309 persoane fizice şi juridice neautorizate, față de 331 de persoane fiind efectuate cercetări în cauze penale.Totodată, au fost confiscate 7.982 de kilograme de articole pirotehnice, în valoare de 200.000 de lei și a fost retrasă o autorizație de comercializare, fiind aplicate 39 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 34.600 de lei.Pentru protejarea copiilor și tinerilor cu privire la implicarea în eventuale evenimente cu articole pirotehnice, polițiștii au desfășurat 123 de activități de informare în școlile din țară.Reamintim că, în perioada 21 noiembrie 2017 – 5 ianuarie 2018, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor-șef de poliţie Bogdan Despescu, poliţiştii acţionează, în toată țara, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.Exemplu:*La data de 27 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Ilfov împreună cu polițiști din cadrul Poliției Oraș Voluntari, în cadrul acțiunii naționale ,,Foc de Artificii”, au depistat în flagrant delict trei bărbați în timp ce încercau să comercialize ilegal 2.000 de kilograme de petarde și artificii către persoane fizice neautorizate.Activitățile s-au desfășurat în localitățile Dobroești și Găneasa din județul Ilfov, precum și în municipiul București.Pe numele celor trei persoane au fost întocmite dosare penale, iar articolele pirotehnice descoperite au fost confiscate. De asemenea, au fost confiscați 2.400 de lei, sumă de bani ce ar fi reprezentat contravaloarea uneia dintre tranzacții.Din cercetări a reieșit că articolele pirotehnice ar fi fost procurate de la două societăți de profil din județele Constanța și Gorj, fiind efectuate verificări privind legalitatea acestor operațiuni.Polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului materialelor explozive.*Poliţia Română reaminteşte că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice