20 de persoane sunt suspectate că au importat şi comercializat telefoane mobile contrafăcute, provenite din China. 34 de percheziţii sunt în desfăşurare în Alba şi în alte şapte judeţe, la locuinţele şi sediile unor societăţi comerciale aparţinând suspecţilor. În această dimineaţă, poliţiştii efectuează simultan 34 de percheziţii la locuinţele şi sediile unor societăţi comerciale situate pe raza mai multor localităţi din judeţele Timiş (10), Cluj (9), Arad (6), Galaţi (4), Alba (3), Ilfov (1) şi Bucureşti (1), ce aparţin mai multor suspecţi de contrabandă cu telefoane mobile contrafăcute. La acţiune participă poliţişti de la Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba, sprijiniţi de cei din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Arad, Timiş, Cluj, Galaţi, Ilfov şi Bucureşti. Acţiunea se desfăşoară în colaborare cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi cu sprijinul D.G.I.P.I.În fapt, în urma cercetărilor efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba s-a stabilit faptul că, în cursul anului 2011, o parte dintre suspecţi au efectuat, fără autorizaţie, importuri din China de componente de telefoane mobile contrafãcute, care purtau fãrã drept semne identice cu cele ale unei cunoscute mărci internaţionale de telefoane mobile, pe care ulterior le asamblau şi le comercializau prin intermediul celorlalţi suspecţi, către diferite persoane fizice şi juridice.Pe baza mandatelor de aducere, 20 de suspecţi de săvârşirea infracţiunilor de contrafacere, punere în circulaţie de produse purtând o marcã identicã sau similarã cu o marcã înregistratã şi înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, vor fi conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice