Acţiune a poliţiei rutiere

31 de conducători auto au fost depistaţi în cursul zilei de ieri, în cadrul unei acţiuni desfăşurate în intervalul orar 11-16, pe raza municipiului Bucureşi şi a Judeţului Ilfov, în vederea combaterii nerespectării normelor rutiere, de către participanţii la trafic, privind circulaţia autovehiculelor cu regim prioritar.Acţiunea, desfăşurată sub coordonarea Direcţiei Rutiere, în Capitală şi Judeţul Ilfov, în baza unui plan comun de acţiune dintre Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Sănătăţii, a urmărit impunerea unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic, în special conducătorii de vehicule şi pietoni, în ceea ce priveşte obligaţiile ce le revin la trecerea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară, care au în funcţiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă şi sonore, dar şi conştientizarea opiniei publice asupra dinamicii şi consecinţelor accidentelor rutiere.În anul 2010, la nivel naţional, s-a înregistrat o diminuare a numărului accidentelor de circulaţie şi a consecinţelor acestora. Cu toate acestea, este necesară în continuare creşterea gradului de conştientizare a participanţilor la trafic, în ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor ce le revin la trecerea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară, care au în funcţiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă şi sonore (ambulanţele, maşinile de pompieri, ale Poliţiei, ale Institutului de Medicină Legală etc.).Poliţiştii au fost sprijiniţi în demersul lor de un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie. Astfel, echipajele de poliţie au sancţionat în timp real abaterile conducătorilor auto care nu au respectat prevederile legale în vigoare.În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 119 abateri de la normele rutiere, dintre care 31 pentru neacordare prioritate ambulanţe. Au fost reţinute 38 de permise de conducere (31 pentru neacordarea prioritate ambulanţe – 22 în Capitală şi 9 în Judeţul Ilfov) şi retrase 7 certificate de înmatriculare, fiind constatate şi 2 infracţiuni. Art. 37. – (1) Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să oprească imediat, pe acostament, sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea drumului sau bordura trotuarului, în sensul de deplasare, la apropierea şi la trecerea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară care au în funcţiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare roşie şi sonore. (2) Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să reducă viteza, să circule cât mai aproape de marginea drumului în sensul de deplasare şi să acorde prioritate la trecerea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară care au în funcţiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare albastră şi sonore.(3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), pietonilor le sunt interzise traversarea şi circulaţia pe carosabil până la trecerea vehiculelor respective.Timpul de intervenţie pentru I.S.U. –S.M.U.R.D. este de 7-14 minute în funcţie de momentul zilei. Principalul obiectiv este salvarea vieţii iar modul de acţiune este stabilit prin proceduri specifice. Timpul de intervenţie pentru Serviciul Ambulanţă Bucureşti- Ilfov este de 7-15 minute în funcţie de momentul zilei. Întârzierea la un caz produce decalarea următoarelor deplasări şi implicit reducerea numărului de intervenţii.I.G.P.R. – Centrul de Informare si Relatii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut