Percheziţii la persoane bănuite de proxenetism

La această oră, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș efectuează 32 de percheziții domiciliare la locuințele unor persoane fizice bănuite de săvârșirea infracțiunii de proxenetism. În această dimineață, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș efectuează 32 de percheziţii domiciliare, pe raza județului Argeș, și a municipiului București, pentru probarea activităţii infracţionale a 25 de persoane bănuite de comiterea infracţiunii de proxenetism.Acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal întocmit la nivelul Poliției Municipiului Curtea de Argeș.Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2013 – 2017, prin folosirea modului de operare „LOVERBOY”, cei în cauză ar fi racolat peste 40 de tinere pe care le-ar fi determinat să practice prostituția în state ale Uniunii Europene.Pentru îndeplinirea activității infracționale, cei vizați creau aparența unei relații intime cu victimele, cărora le promiteau chiar și întemeierea unei familii, profitând ulterior de vulnerabilitatea emoțională a acestora pentru a le determina să practice prostituția.Din activitatea infracțională, persoanele vizate ar fi obținut peste 1.000.000 de euro.Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, al Centrului de Cooperare Polițienească Internațională și al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor din cadrul I.G.P.R.La acțiune participă luptători din cadrul Serviciilor de Acțiuni Speciale Argeș, Dâmbovița și Vâlcea și din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale – I.G.P.R.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut