Infracţiuni informatice depistate de poliţiştii craioveni

Două persoane din Craiova au fost surprinse în flagrant de poliţişti, în timp ce sustrăgeau bani de la un bancomat, folosind carduri contrafăcute / Cu prilejul percheziţiei corporale efectuate asupra suspecţilor, au fost identificate 50 de astfel de carduri.La data de 19 aprilie a.c., poliţiştii B.C.C.O. Craiova – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, i-au surprins în flagrant pe IONUŢ G., de 21 de ani şi ION R., de 42 de ani, ambii din municipiul Craiova, în timp ce încercau să retragă fraudulos bani de la un bancomat din municipiul Craiova, utilizând carduri clonate. Cu ocazia percheziţiei corporale efectuate asupra celor două persoane, au fost identificate şi ridicate în vederea cercetărilor: 50 de carduri contrafăcute, 1 stick de memorie, 150 de lei, 150 de euro, documente bancare care atestau efectuarea unor plăţi în cuantum de 6.000 de lei şi trei telefoane mobile.Iniţial, cele două persoane au fost prezentate procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, care au dispus reţinerea, pe bază de ordonanţă de reţinere, pentru 24 de ore, iar la data de 20 aprilie a.c., suspecţii au fost prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, dispunându-se arestarea preventivă a lui IONUŢ G., pentru o perioadă de 29 de zile, iar împotriva lui ION R. s-a dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, pentru 29 de zile.În sarcina suspecţilor s-a reţinut comiterea infracţiunilor de: acces fără drept la un sistem informatic, falsificarea instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 42 pct. 1 şi pct. 3 din Legea nr. 161/2003, Titlul III, privind prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice, articolul 24 pct. 1 şi articolul 27 pct. 1, pct.2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut