Proiectul global de dezvoltare a unei capacități multinaționale de telemedicină

România colaborează cu alte țări membre și partenere NATO în cadrul unui proiect global de dezvoltare a unei capacități multinaționale de telemedicină, care să sprijine intervenția la dezastre.Dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, este directorul acestui program finanțat de NATO. În perioada 21-23 iunie a.c., echipa de experți care participă la acest proiect a avut mai multe sesiuni de lucru în S.U.A., acolo unde își are sediul una dintre companiile care participă la acest proiect din partea S.U.A.Conform secretarului de stat al M.A.I., scopul proiectului este asigurarea supraviețuirii victimelor aflate în situații de urgență, atunci când accesul la servicii medicale nu este posibil ca urmare a unui dezastru. Conform proiectului, echipele de intervenție vor merge în țările afectate de dezastre și vor putea să acceseze, prin soluții de telemedicină, resurse aflate la mii de kilometri distanță. Acestea pot include o a doua opinie medicală sau resurse de diagnostic.La începutul acestui an, echipa de experți a fost în România și a efectuat prima testare pentru validarea conceptului. A doua fază de validare se va desfășura, în luna septembrie, în Ucraina, unde va avea loc un exercițiu major, organizat sub egida NATO, prin care se va simula o urgență civilă majoră. În cadrul acestui proiect, România asigură rolul de coordonator, datorită experienței acumulate în ultimii ani în domeniul telemedicinei în asistența medicală de urgență. În proiect sunt incluși și experți ai Serviciului de Telecomunicații Speciale.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut