Acţiuni M.A.I pentru combaterea contrabandei cu ţigarete

De la începutul anului şi până în prezent, numărul de ţigarete confiscate de structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor a depăşit cu peste 40% cantitatea totală confiscată pe întreg parcursul anului 2009. Astfel, în perioada 1 ianuarie – 14 noiembrie 2010, structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor – Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, Jandarmeria Română, cu sprijinul informativ-operativ al D.G.I.P.I. şi D.G.A. – au confiscat, la nivel naţional, 337.192.244 de ţigarete (aproximativ 18.859.612 de pachete), comparativ cu 240.060.638 de ţigarete (aproximativ 12.003.031 pachete) confiscate pe tot parcursul anului 2009. Efectivele M.A.I. au acţionat în colaborare cu reprezentanţii administraţiei fiscale, realizându-se, astfel, o coordonare unitară, scopul fiind eliminarea paralelismelor şi concentrarea resurselor în vederea combaterii eficiente a contrabandei, contrafacerii şi comerţului ilegal cu produse de tutun. Acţiunile în sistem integrat pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale cu produse de tutun, pentru descoperirea şi documentarea activităţilor ilicite privind producerea, contrafacerea, contrabanda, traficul şi comercializarea ţigaretelor au fost continuate şi în perioada 8 – 14 noiembrie a.c., când au fost confiscate 29.929.900 ţigarete (1.496.495 de pachete). Cea mai mare parte a acestora – 4.353.800 de ţigarete au fost descoperite în mijloacele de transport, restul fiind indisponibilizate în urma acţiunilor desfăşurate în pieţe/târguri, a percheziţiilor domiciliare şi a controalelor în magazinele duty-free. În acest interval, au fost aplicate 610 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 802.600 lei şi au fost înregistrate 82 lucrări penale, în care sunt cercetate 144 persoane. Împotriva a 128 dintre acestea a fost începută urmărirea penală, 44 sunt cercetate în stare de reţinere, iar 34 sunt arestate. De asemenea, au fost indisponibilizate 56 mijloace de transport implicate în activităţi ilegale. În perioada de referinţă, au fost verificate 1.312 societăţi comerciale, au fost realizate 765 filtre rutiere şi 143 percheziţii. La nivel naţional, s-au desfăşurat 146 de acţiuni în zonele de frontieră, 668 în pieţe şi târguri, 610 pe rutele de transport şi 368 în alte zone. Zilnic, în aceste activităţi, au fost angrenaţi în medie 2.643 poliţişti, 397 jandarmi, 190 poliţişti de frontieră şi 115 lucrători din alte structuri. Prejudiciul cauzat, de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, respectiv 23 iunie a.c., în urma activităţilor ilicite cu produse din tutun, a fost de 25.986.379 de lei (1.856.576 de lei în ultima săptămână), din care a fost recuperată suma de 8.928.803 de lei (1.184.083 de lei în ultima săptămână).


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut