În ultima săptămână, în urma acţiunilor desfăşurate de Poliţia Română, au fost depistate 163 de persoane care erau dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată.În perioada 27 noiembrie – 3 decembrie a.c., poliţiştii din întreaga ţară au depistat 106 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 69 de minori. Aceştia au fost încredinţaţi familiilor sau internaţi în centre pentru minori şi nu au fost victime ale vreunei infracţiuni.De asemenea, au fost depistate 57 de persoane urmărite în temeiul legii. Dintre acestea, 41 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 5 aveau mandate de arestare preventivă, 7 persoane aveau emise pe numele lor mandate europene de arestare, iar în 4 situaţii existau emise sentinţe penale de internare. Exemple:■ Un bărbat, de 30 de ani, din localitatea Bucov, judeţul Prahova, care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate de 8 ani pentru comiterea infracţiunii de viol, a fost depistat, la data de 1 decembrie a.c., de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova în gara CFR Mizil, județ Prahova și încarcerat în Penitenciarul Mărgineni.■ Poliţiştii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au depistat, la data de 3 decembrie a.c., pe raza localităţii de domiciliu, un bărbat, de 34 de ani, din București, care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate de 4 ani pentru comiterea de infracţiuni la regimul stupefiantelor. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul București -Rahova.■ Un alt bărbat, de 34 de ani, din orașul Săveni, judeţul Botoșani, care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate de 4 ani pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, a fost depistat, la data de 28 noiembrie a.c., de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad pe raza localității Curtici, județ Arad și încarcerat în Penitenciarul Arad.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice