Ţigări de contrabadă, depistate de poliţişti

În urma unei acţiuni a poliţiştilor arădeni, pe linia prevenirii şi combaterii fraudelor fiscale în domeniul produselor accizabile, desfăşurată cu sprijinul ofiţerilor D.G.I.P.I., au fost indisponibilizate trei autoturisme şi aproximativ 174.000 de ţigarete netimbrate (aproape 9.000 de pachete). În seara zilei de 12 mai a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare Fraude şi de la Biroul de Ordine Publică Arad, au depistat şi oprit în trafic, pe DN 7, la ieşirea din localitatea Vladimirescu, trei autoturisme, conduse de către O. Marian, C. Marius, respectiv I. Anca. La controlul efectuat, poliţiştii au depistat ascunse, în locuri special amenajate (în locul rezervorului de combustibil, în bara de protecţie a autoturismului, în locul destinat roţii de rezervă, în uşile autoturismului, sub tapiţerie, în contraaripile din portbagaj, în bordul autoturismului şi în compartimentul motor), dar şi sub şi pe scaunele şi banchetele autoturismelor, zeci de mii de ţigarete.Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că ţigările urmau să fie transportate spre Deva, în vederea comercializării.Valoarea totală a ţigărilor este estimată la 60.830 de lei.Poliţiştii au ridicat, în vederea confiscării, întreaga cantitate de ţigări depistată, iar cele trei autoturisme în care acestea au fost ascunse, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.Pe numele celor trei persoane care transportau ţigările au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializare de produse accizabile suspuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, peste limita legală de 10.000 de ţigarete.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut