Agenția Națională Antidrog, prezentă la Reuniunea Coordonatorilor Naționali privind Drogurile

Directorul Agenției Naționale Antidrog (ANA), Sorin Oprea, a participat la “Reuniunea Coordonatorilor Naționali privind Drogurile”, organizată la Amsterdam, în perioada 2 – 3 mai a.c., de către Președinția olandeză a Uniunii Europene.În cadrul reuniunii, având ca tema centrală “Drogurile și viața de noapte”, au fost realizate prezentări și grupuri de lucru ale unor cercetători, consilieri în domeniul politicilor locale antidrog, organizatori de festivaluri, experți în prevenirea consumului illicit de droguri și ai unor agenții de aplicare a legii.În prima zi a întâlnirii, au fost organizate mai multe grupuri de lucru paralele, cu teme precum: cadrul local de politici pentru evenimentele sociale, campania de avertizare privind heroina albă din Amsterdam, lansarea noii ediții a programului de prevenire al Institutului Trimbos- “Instrumentar pentru o viață de noapte sănătoasă”,etc. În ultima zi de lucru, au avut loc vizite de studiu, pe teren, la servicii de testare antidrog, “coffee-shop”-uri sau centre specializate de antrenament şi laboratoare ale poliției. Deschiderea reuniunii a fost făcută de Marije Beens, Coordonatorul Național pe Droguri, din Amsterdam, în prezența ministrului olandez al sănătății și sportului, a directorului EMCDDA și a reprezentanților Poliției Naționale Olandeze, ai Universității din Amsterdam și ai Trimbos Institute. În prezentarea sa, dl. Martin van Rijn, ministrul sănătății și sportului, a explicat generic elementele structurale care configurează politicile antidrog ale guvernului olandez: abordarea echilibrată și integrată a măsurilor de prevenire și asistență cu cele de combatere; abordarea consumului de droguri ca probelmă de sănătate publică; distincția clară în legislație (Opiumwet) între drogurile “tari” (heroină, cocaină, amphetamine) și drogurile “ușoare” (canabisul); diviziunea rolurilor și responsabilităților autorităților naționale și locale în implementarea politicilor antidrog; sistemul coffee-shop-urilor; continuum-ul de servicii specializate, de la prevenirea universală, până la tratamentul specific acordat consumatorilor și accentul pe măsurile de reducere a riscurilor și consecințelor asociate consumului illicit de droguri (inclusiv programele specifice pentru viața de noapte), precum și mecanismele de finanțare a politicii antidrog în Olanda.În intervenția sa, dl. Alexis Goosdeel, directorul EMCDDA, a amintit principalele provocări privind problematica drogurilor din perspectiva utilizării recreaționale a acestora în cadrul vieții de noapte. Problema principală este actualmente canabisul, iar ierarhia drogurilor recreaționale continuă cu MDMA-ul (ecstasy), abuzul de cofeină, mefedronă, medicamentele utilizate fără prescripție medicală și noile substanțe psihoactive (SNP). Aspectele cheie, avute în vedere de EMCDDA, sunt: extinderea activităților de cercetare, informarea, evaluarea implicațiilor pentru viitor şi a mutațiilor în ce privește consumul recreațional de droguri și dezvoltarea de măsuri și politici de tip incluziv. Reprezentantul României a participat la sesiunea de lucru paralelă destinată cadrului de politici locale pentru evenimentele sociale. Acestea se asociază adesea cu incidente și riscuri pentru sănătate cauzate de consumul de droguri, pe care primăria și serviciul pentru sănătate publică din Amsterdam încearcă să le soluţioneze prin intermediul măsurilor prevăzute într-un cadru specializat de politici locale antidrog. Coordonatorii naţionali privind drogurile au participat la o vizită de studiu la un coffee-shop din Amsterdam. În acest context, au fost prezentate informații despre modalitățile locale de implementare a măsurilor de control privind canabisul, criteriile impuse de autoritatea locală pentru funcționarea unor astfel de stabilimente și programul zilnic de funcționare.Pe durata lucrărilor, directorul ANA a avut trei intervenţii în ceea ce priveşte politicile antidrog din România, în context european, accentuând necesitatea asigurării unui echilibru între reducerea cererii şi reducerea ofertei de droguri.În urma acestei conferinţe, s-a deschis o cale de comunicare directă cu autorităţile similare din Belgia, Germania, Lituania şi Olanda, pentru schimb de bune practici şi proiecte comune privind prevenirea şi asistenţa în domeniul drogurilor, precum şi preluarea experienţelor pozitive din U.E., la nivel naţional.A.N.A.-Compartimentul Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut