Infracţiuni economice investigate de poliţiştii bihoreni

Poliţiştii de investigare a fraudelor îl suspectează pe un orădean că şi-a prejudiciat angajatorul cu peste 70.000 de lei, prin delapidare. La data de 1 februarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au finalizat cercetările împotriva lui A.D., de 51 de ani, din Municipiul Oradea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare. Acesta este suspectat că, în perioada 2007 – 2010, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în Oradea, judeţul Bihor, la diferite intervale de timp, a ridicat din conturile societăţii diverse sume de bani, pe bază de dispoziţie de plată sau chitanţă, fără a avea nici un temei legal în acest sens. Cel în cauză e bănuit că şi-ar fi însuşit banii astfel dobândiţi şi i-ar fi folosit în interes personal, provocând astfel firmei un prejudiciu total de 73.547,73 de lei. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au început urmărirea penală faţă de B.S., de 46 de ani, din Municipiul Oradea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă. Orădeanca este suspectată că, în perioada 2010 – 2011, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în Oradea, ar fi reţinut de la salariaţi diverse sume de bani reprezentând contribuţii şi impozite cu reţinere la sursă, care nu au fost virate în termen de 30 zile de la scadenţă către bugetul de stat. Prejudiciul estimat provocat astfel bugetului consolidat al statului este de 70.780 de lei. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor continuă cercetările cu suspecta în stare de libertate, pentru documentarea întregii sale eventuale activităţi infracţionale.Centrul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut