Flagrant inselaciune

La data de 31 ianuarie 2012, în jurul orei 11:00, poliţişti din cadrul Secţiei 18 – Poliţia Sectorului 5, au fost sesizaţi cu privire la faptul că trei bărbaţi, sub pretextul că sunt angajaţi ai unei firme de montaj structură termopan, cu contract de colaborare cu Primăria Sectorului, efectuează măsurători şi solicită diferite sume de bani, în avans, pentru înlocuirea ferestrelor de la apartamentele situate într-un bloc din str. Petre Ispirescu, sectorul 5.Poliţiştii i-au depistat şi identificat la faţa locului pe P. Alexandru de 22 de ani, P. Vasile de 22 de ani şi B. Constantin de 22 de ani, toţi din judeţul Giurgiu, care, recomandându-se ca fiind salariaţi ai unei firmei de montaj structură termopan, efectuau măsurători şi solicitau diferite sume în avans de la locatarii blocului. În urma efectuării unui control corporal, asupra lui P. Alexandru a fost găsită o ştampilă a unui minister având imprimată sigla ,,Direcţia Buget’’, precum şi o ruletă pentru măsurători.Unul din locatarii blocului a declarat poliţiştilor că în urmă cu o săptămână le-a dat celor trei suspecţi, în două tranşe, sumele de 900 de lei şi 500 de lei, iar în data de 31.01.2012, au revenit şi au solicitat încă o tranşă de bani. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei în cauză au mai comis astfel de fapte, fiind identificate alte două părţi vătămate pe care le-au înşelat prin acelaşi mod cu sumele de 2.100 de lei, respectiv cu 610 lei, fapte nereclamate iniţial.La Secţia 19 Poliţie se află în lucru trei dosare penale cu acelaşi mod de operare, fapte comise în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, existând date şi indicii temeinice că au fost săvârşite tot de ce trei.Prejudiciul total este în valoare de 4.110 lei.Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale – Secţia 18 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, cu cei în cauză în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, cu propunere de arestare preventivă, precum şi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.Compartimentul Comunicare Publica – D.G.P.M.B.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut