Invitație conferință închidere proiect derulat de Inspectoratul General pentru Imigrări

Inspectoratul General pentru Imigrări organizează, în data de 18 iulie a.c., începând cu ora 10:00, la sediul central din strada Lt. Col. Marinescu Constantin nr. 15 A, sector 5, Bucureşti, evenimentul de închidere al proiectului cu titlul „Consolidarea capacităţii operaţionale şi programe de pregătire în domeniul combaterii migraţiei ilegale la nivelul IGI”. Cu acest prilej vor fi prezentate activităţile derulate şi rezultatele obţinute pe parcursul celor 15 luni de implementare. Obiectivul general al proiectului a fost reprezentat de consolidarea capacităţii operaţionale a Inspectoratului General pentru Imigrări şi îmbunătăţirea cunoştinţelor de specialitate ale personalului pe linie operativă, având ca scop combaterea migraţiei ilegale a cetăţenilor străini pe teritoriul României.Evenimentul va reuni reprezentanţi ai Ambasadei Confederaţiei Elveţiene în România şi ai instituţiilor ce formează consorţiului de finanţare din Elveţia precum şi cadrele Inspectoratului General pentru Imigrări care au reprezentat beneficiarii în procesul de implementare al proiectului. Proiectul a beneficiat de finanţare din cadrul Programului de Cooperare elveţiano-român privind reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul UE extinse. Inspectoratul General pentru Imigrări este beneficiar al acestui proiect gestionat de către Centrul Democratic pentru Controlul Forţelor Armate din Geneva (DCAF) ca organism intermediar în numele Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) * * * Jurnaliştii sunt invitaţi să participe la conferinţa de presă începând cu ora 09:45. Persoana de contact : inspector de poliţie Ermina MIHAI, tel. 021/ 410.75.13 int. 19039, mobile 0740270029I.G.I. – Biroul Informare si Relatii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut