Atenţie la trecerea la nivel cu calea ferată !

În primul trimestru, aproape 530 de şoferi au fost sancţionaţi pentru nerespectarea normelor rutiere instituite la trecerea la nivel cu calea ferată. / Totodată, au fost ridicate în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 25 de permise de conducere şi 30 de certificate de înmatriculare.Pe parcursul primului trimestru al acestui an, Poliţia Transporturi, prin secţiile regionale de poliţie transporturi şi serviciile (birourile) judeţene subordonate acestora, împreună cu structurile corespondente ale Poliţiei Rutiere, a iniţiat şi desfăşurat în sistem integrat, acţiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere la trecerile la nivel cu calea ferată şi constatarea încălcărilor normelor rutiere instituite în aceste zone.Pe parcursul acţiunilor organizate au fost verificate peste 540 de autovehicule, 111 conducători auto au fost avertizaţi, iar 416 au fost sancţionaţi contravenţional. Totodată, au fost ridicate în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 25 de permise de conducere şi 30 de certificate de înmatriculare.Poliţiştii au întocmit 19 informări către administratorii unor segmente de drum public cu care se intersectează calea ferată în vederea îmbunătăţirii sistemului de presemnalizare şi semnalizare rutieră şi încunoştinţării deţinătorilor de vehicule privind riscurile la care se expun prin nerespectarea normelor rutiere instituite în aceste zone.Poliţiştii atrag atenţia tuturor conducătorilor auto asupra respectării regulilor de circulaţie la trecerile de nivel cu calea ferată! Semnalele luminoase şi acustice, barierele sunt foarte importante, rolul lor este de a proteja viaţa conducătorilor auto şi de a evita producerea unor grave accidente rutiere. De asemenea, în zonele neprevăzute cu astfel de semnale conducătorul auto trebuie să se asigure temeinic înainte de a a proceda la traversarea unei treceri la nivel cu calea ferată. Stimaţi conducători auto, respectaţi-vă viaţa şi pe a celorlalţi ocupanţi ai autovehiculului pe care îl conduceţi! Respectaţi semnalele luminoase şi acustice, barierele instalate la trecerile de nivel cu calea ferată şi asiguraţi-vă înainte de a face vreo manevră de traversare a unei treceri la nivel cu calea ferată! Cele câteva minute de aşteptare la barieră şi o asigurare temeinică la traversarea unei treceri la nivel cu calea ferată pot face diferenţa dintre un drum liniştit şi o tragedie !Pe parcursul acestei perioade s-au petrecut 52 de accidente rutiere la trecerile la nivel cu calea ferată, dintre acestea 10 fiind grave. În urma acestor evenimente au decedat 7 persoane, 5 au fost rănite grav, iar 31 au suferit vătămări corporale uşoare. De asemenea, 5 autovehicule au fost distruse, 8 au fost avariate grav şi 15 avariate uşor.Din numărul total de accidente, 39 au avut loc pe timp de zi. Cele mai multe evenimente de acest gen au avut la intersecţia căii ferate cu drumurile comunale (17) şi la intersecţia cu străzi din municipii şi oraşe(14) După ziua din săptămână în care au avut loc se constată că joia au avut loc 16 accidente, iar în ziua de vineri au avut loc 9 accidente. La data de 24 ianuarie a.c., trenul accelerat care circula pe relaţia Timişoara–Iaşi, la intrarea în zona staţiei CF Mera, judeţul Cluj, la trecerea la nivel cu calea ferată, a surprins şi lovit un autoturism condus de un bărbat, de 39 de ani, din Sînmihaiu Almaşului, judeţul Sălaj, care a nesocotit semnificaţia semnalelor acustice şi luminoase.În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto şi gravă a soţiei acestuia, ca pasageră în autoturism. Accidentul a avut ca urmări, în plan material, avarierea uşoară a locomotivei şi în proporţie de 30% a autoturismului, circulaţia feroviară nefiind întreruptă.La data de 27 februarie a.c., un bărbat de 69 de ani, din Teleorman, în timp ce conducea, nu s-a asigurat la traversarea căii ferate, intrând în coliziune cu un tren care circula din direcţia Costeşti spre Roşiori Nord.În urma impactului a rezultat decesul unei femei în vârstă de 78 de ani, ocupanta locului stânga spate, precum şi rănirea altor trei pasageri, diagnosticaţi cu traumatisme cranio cerebrale. Accidentul a avut ca urmări, în plan material, avarierea uşoară a locomotivei şi în proporţie de 90 % a autoturismului, trenul continuând-şi deplasarea cu o întârziere de 100 de minute. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE-I.G.P.R


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut