Persoane supravegheate judiciar

Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă. În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 93 de persoane şi au fost înregistrate 21 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri. În perioada 2-9 iunie a.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 93 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 19 persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, faţă de 73 persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar și față de o persoană pe numele căreia a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune. În această perioadă, la nivel naţional, au fost înregistrate 21 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri.Astfel, într-un caz, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu măsura arestării preventive, iar în alt caz a fost înlocuită cu măsura condamnării cu executare.De asemenea, măsura controlului judiciar a fost înlocuită, în 6 cazuri, cu măsura arestării preventive, în alte 5 cazuri, cu măsura condamnării cu executare, în alte 6 situații cu cea a condamnării cu suspendare, iar într-un caz cu măsura internării la un centru educativ.Totodată, într-un caz măsura controlului judiciar pe cauțiune a fost înlocuită cu măsura condamnării cu suspendare.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

601 șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. Detali aici 

  36 de persoane au fost salvate de angajații MAI în urma intervențiilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici 

Peste 26.000 de verificări în aplicația eDAC. Detalii aici

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut