În data 28.12.2013, în jurul orei 13.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat o ambarcaţiune suspectă în Marea Neagră, la aproximativ 3 mile marine travers de zona Chituc din judeţul Constanţa.Imediat, în zona indicată, s-a dispus de urgenţă efectuarea unei misiuni cu două ambarcaţiuni din cadrul Grupului de Nave Constanţa. Navele Gărzii de Coastă au interceptat ţinta, ce s-a dovedit a fi o ambarcaţiune de mici dimensiuni, cu o lungime de 9 metri, fără a avea pavilion arborat.Ambarcaţiunea suspectă avea probleme tehnice la sistemul de propulsie, ceea ce a determinat o navă a Gărzii de Coastă să o tracteze în zona bazinului portuar al G.N. Constanţa în vederea efectuării controlului specific. Cercetările au stabilit faptul că la bord se aflau 29 de persoane, din care 17 bărbaţi, 4 femei şi 8 copii.Persoanele despistate la bord au declarat că sunt cetăţeni afgani şi intenţionau să ajungă în ţări din spaţiul Schengen.Un număr de 13 persoane a necesitat intervenţie de specialitate din partea autorităţilor medicale din Constanţa, 11 fiind transportate pentru investigaţii la o unitate medicală deoarece acuzau o stare febrilă.Poliţiştii de frontieră efectuează în prezent cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de „intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 70, alin. 1 din O.U.G. 105/2001, urmând ca la finalizarea cazului să fie luate masurile legale. I.G.P.F. – Garda de Coastă