Carduri false, bani şi arme…, bunuri identificate de poliţişti

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate Satu-Mare au destructurat un grup organizat cu preocupări în domeniul criminalităţii informatice. / În urma a şapte percheziţii domiciliare şi a unui flagrant, poliţiştii au identificat mai multe echipamente de skimming, sume de bani şi arme. În baza unor activităţi specifice, Serviciul de Combatere al Criminalităţii Organizate Satu Mare din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, cu sprijinul informaţional al ofiţerilor S.R.I., au identificat o grupare de criminalitate organizată, ale cărei preocupări infracţionale erau falsificarea instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plată electronică.Pentru probarea activităţii infracţionale a grupării, la data 3 martie a.c., ofiţeri din cadrul S.C.C.O. Satu Mare şi B.C.C.O. Oradea, în colaborare cu ofiţeri SRI, criminalişti şi luptători de intervenţie rapidă din cadrul I.P.J. Satu Mare şi jandarmi ai B.M.J. Satu Mare, sub directa coordonare a procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare, au desfăşurat simultan şapte percheziţii domiciliare pe raza Judeţului Satu Mare şi o operaţiune de prindere în flagrant pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, în cooperare cu ofiţeri ai Biroului „Trident Henri Coandă” şi poliţişti de frontieră din cadrul I.G.P.F.. Oamenii legii au identificat şi ridicat mai multe corpuri delicte, sume de bani, arme şi echipamente de skimming, respectiv trei pistoale, dintre care două cu bile de cauciuc pentru autoapărare şi unul cu glonţ, precum şi muniţie aferentă, 18.940 lire sterline, 1.690 euro, 100 dolari şi 2.700 lei, aproximativ 2 grame cannabis, 140 de carduri clonate şi aparatură şi tehnică în vederea copierii de date şi falsificarea de carduri.Au fost conduse pentru a fi audiaţi de către procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu-Mare, mai multe persoane, iar faţă de trei dintre membrii grupării, respectiv S.C., de 29 de ani, B.C.F., de 29 de ani şi S.A.M., de 25 de ani, toţi din Satu-Mare, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore.Aceştia au fost prezentaţi în cursul acestei zile instanţei de judecată, care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut