Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă are deosebita plăcere de a vă invita la ceremonialul de înmânare a Drapelului de luptă unităţii noastre de către ministrul afacerilor interne, domnul Radu STROE. Evenimentul va avea loc sâmbătă 19.10.2013, între orele 12:00-13:00, pe platoul din faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne (MAI), din Piaţa Revoluţiei nr. 1A.La ceremonial vor participa secretarul de stat Constantin Cătălin CHIPER, oficiali din cadrul MAI şi reprezentanţi ai instituţiilor colaboratoare.Pentru a marca acest eveniment, vă aşteptăm să ne fiţi alături şi la alte două evenimente organizate în acest context, după cum urmează: 16:00-16:30 – spectacol susţinut de Ansamblul Ciocârlia şi Fanfara Inspectoratului General al Jandarmeriei Române în Piaţa Universităţii – Piaţeta “La vioară”; 16:30-17:30 – defilarea subunităţilor de pompieri şi a tehnicii de intervenţie pe traseul B-dul Nicolae Bălcescu – B-dul Gheorghe Magheru – Piaţa Romană.DRAPELUL DE LUPTĂ – simbol al onoarei, vitejiei şi gloriei militare, a fost acordat IGSU prin Decretul Preşedintelui României nr.791/2013. El evocă trecutul de luptă pentru libertate naţională al poporului român, precum şi tradiţiile unităţii, amintindu-i fiecărui militar datoria sfântă de a servi cu credinţă patria, de a apăra cu orice preţ unitatea, suveranitatea şi independenţa României.