Jandarmeria asigură măsurile specifice de ordine şi linişte publică pe timpul pelerinajului la Moaştele Sfintei Parascheva.Este a treia zi de pelerinaj; se înregistrează în continuare o prezenţă mare a pelerinilor în culoar. Ora 17.30 – în CULOARUL UNIC DE ACCES se află aproximativ 28.000 de persoane care aşteaptă să se închine la Sfintele Moaşte.Lungimea rândului de pelerini este de aproximativ 3 km, în aşteptare sunt peste 25.000 de persoane. Capătul rândului se află pe strada Splai Bahlui.Jandarmii au identificat 4 copii cu vârste de până în 10 ani care s-au pierdut de părinţii lor. În urma măsurilor specifice întreprinse au fost identificaţi părinţii acestora, situaţia fiind rezolvată fără probleme deosebite de către jandarmi. De la începutul pelerinajului şi până în prezent au existat peste 600 de situaţii în care s-a acordat primul ajutor unor persoane cu probleme medicale. De asemenea, jandarmii au întocmit dosar cu acte premergătoare sub aspectul comiterii unei fapte de furt calificat unei femei de 50 de ani din municipiul Iaşi care a sustras câteva bunuri din buzunarele unor persoane. Jandarmii din cadrul dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică au aplicat aproximativ 40 de sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare totală de aproximativ 5.000 de lei pentru tulburarea liniştii publice, refuz de legitimare, cuvinte şi expresii jignitoare, comercializarea de bunuri fără documente legale. Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău – Compartiment informare şi relaţii publice