Ministrul Traian Igaş a participat la deschiderea Conferinţei Internaţionale a Asociaţiei Poliţiştilor

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, a participat, miercuri, 21 septembrie a.c., la deschiderea Conferinţei Internaţionale a Asociaţiei Poliţiştilor (IEC 2011), eveniment organizat de secţia română a Asociaţiei. În cuvântul său, ministrul le-a urat succes participanţilor la eveniment, apreciind că relaţiile bune de cooperare dintre membrii asociaţiei sunt vizibile şi prin prisma numărului mare de participanţi la Conferinţă.Cu acest prilej, Traian Igaş le-a amintit celor prezenţi despre importanţa aderării României la Spaţiul Schengen, subliniind că ţara noastră a îndeplinit toate condiţiile pentru a realiza acest deziderat. „Faptul că sunteţi aici oameni din 58 de ţări înseamnă că aţi depăşit anumite bariere. Considerăm că şi noi am depăşit barierele pentru aderarea României la Spaţiul Schengen. România a îndeplinit toate condiţiile aquis-ul Schenghen şi merită să intre în marea familie Schengen”, a afirmat ministrul Traian Igaş. Conferinţa Internaţională a Asociaţiei Poliţiştilor (IEC 2011) se desfăşoară la Bucureşti, în perioada 18 – 25 septembrie 2011, la eveniment fiind aşteptaţi participanţi din 63 de ţări. * * * Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor a fost înfiinţată în Anglia, în anul 1950, este o organizaţie non-guvernamentală care cuprinde aproximativ 360.000 de membri din 63 de ţări.Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor are în rândurile sale oameni de pretutindeni. Cei mai mulţi dintre ei sunt poliţişti, dar şi jandarmi, poliţişti de frontieră sau pompieri. IPA – Secţia Română a fost fondată la data de 31 august 1992 şi s-a afiliat la International Police Association la 25 octombrie 1996.În prezent, Secţia Română are peste 70.000 (locul doi în I.P.A.), devenind o forţă importantă prin paleta largă de activităţi desfăşurate atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Imagini video conferinţă I.P.A.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut