Masă rotundă cu prilejul Zilei Internaţionale Împotriva Exploatării Sexuale şi a Traficului Femeilor şi Copiilor

Jurnaliştii sunt invitaţi să participe vineri, 23 septembrie a.c., începând cu ora 11.00, la Sala de Marmură a Ministerului Administraţiei şi Internelor, la masa rotundă cu tema “Dialogul social prilejuit de Ziua Internaţională Împotriva Exploatării Sexuale şi Traficului Femeilor şi Copiilor – Rolul Mass-Media în lupta împotriva traficului de persoane”, eveniment ce îşi propune informarea publică şi conştientizarea asupra noilor forme de exploatare a femeilor şi copiilor în societatea actuală.Evenimentul este organizat de Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în parteneriat cu Organizaţia „Salvaţi Copiii” România, iar prin prezenţa şi contribuţia dumneavoastră la acest dialog susţineţi dezvoltarea parteneriatului dintre actorii sociali cu responsabilităţi în privinţa politicilor publice de prevenire şi combatere a traficului de persoane.Vă rugăm să aveţi amabilitatea să confirmaţi participarea dumneavoastră la acest eveniment până miercuri, 21 septembrie 2011 (persoană de contact subinspector de poliţie Mihaela MICA, telefon: 021 311 89 81,021 303 70 80 interior 15467, e-mail: anitp.prev@mai.gov.ro )Jurnaliştii sunt invitaţi, începând cu ora 10.30, la sediul M.A.I., din Piaţa Revoluţiei, nr. 1A, sector 1, Bucureşti. În ataşament, puteţi regăsi programul acestei manifestări.[filename=Agenda_23.09.doc] [filesize=Agenda_23.09.doc] Nr. desc.: [downloads=Agenda_23.09.doc]


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut