Polițiști în stradă, pentru prevenirea accidentelor rutiere

Poliția Română, prin polițiștii de la rutieră și de la ordine publică, acționează pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave şi fluidizarea traficului rutier. Ieri, poliţiştii au aplicat aproape 8.500 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut peste 300 de permise de conducere. Acțiunea continuă și astăzi.Poliţia Română atrage atenţia asupra necesităţii respectării regulilor de circulaţie.În cadrul activităților desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave, în special a celor produse pe fondul depășirii limitelor legale de viteză și din cauza vitezei neadaptate la condițiile meteo și de drum, polițiștii folosesc aproximativ 500 de aparate radar.La data de 4 ianuarie a.c., poliţiştii au constatat 124 infracţiuni, dintre care 104 la regimul circulaţiei rutiere şi au aplicat 8.351 de sancţiuni contravenţionale.Dintre sancţiunile aplicate, 4.713 au fost pentru viteză, 71 pentru depăşire neregulamentară și 38 pentru consum de alcool.Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 302 permise de conducere, dintre care 120 pentru viteză, 71 pentru depăşire neregulamentară şi 50 pentru consum de alcool, fiind retrase şi 108 certificate de înmatriculare.Acţiunea pentru prevenirea evenimentelor grave și fluidizarea traficului continuă. Stimați conducători auto, programaţi călătoriile în aşa fel încât să nu conduceţi în stare de oboseală și nu consumați alcool înainte de a vă urca la volan!Circulați cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.Peste 6.000 polițiști, respectiv 3.000 de polițiști de la rutieră, sprijiniți de 3.000 de polițiști de la ordine publică se află la datorie, în aceste zile, pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave şi fluidizarea traficului rutier.Întrucât în această perioadă, se preconizează creșterea valorilor de trafic ca urmare a deplasărilor cetățenilor români care și-au încheiat vacanța în România și se întorc în țările în care domiciliază/lucrează și a turiștilor care au petrecut sărbătorile de iarnă în afara țării, Poliția Română a suplimentat numărul efectivelor de poliție rutieră și de ordine publică. Aproximativ 1.600 de polițiști (840 de polițiști de la rutieră și 725 de la ordine publică) acționează suplimentar în zona județelor de la granița de sud și vest, respectiv în județele Constanța, Călărași, Giurgiu, Dolj, Caraș-Severin, Timiș, Arad și Bihor.Poliţiştii români acţionează în principal pentru fluidizarea circulaţiei pe principalele căi rutiere şi preîntâmpinarea producerii de evenimente grave, fiind organizate acţiuni „în oglindă” cu polițiștii bulgari, în zona frontierei de Sud şi cu poliţiştii maghiari, în zona frontierei de Vest.POLIŢIA ROMÂNĂ vă urează DRUM BUN, fără evenimente rutiere!I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut