Transportul și manipularea valorilor monetare, verificate de poliţişti

Aproape 130 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de polițiștii de ordine publică în urma verificărilor efectuate în ultimele 10 zile din anul 2013 la unităţile economice care procesează valori însemnate a normelor privind manipularea, depozitarea şi transportul de valori monetare.În perioada 20 – 30 decembrie 2013, Poliţia Română, prin structurile de specialitate ale Direcţiei de Ordine Publică, a continuat, la nivel naţional, activitățile de verificare a respectării normelor Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor.În acest sens, poliţiştii au verificat 1.750 de unităţi economice cu încasări însemnate, din categoria centrelor de procesare a valorilor monetare, centrelor comerciale, casierii colectoare, precum şi a hypermarketurilor și supermarketurilor. Verificările efectuate la unităţile economice în zonele de depozitare a valorilor au evidenţiat existenţa unor deficienţe legate de efectuarea deficitară a serviciului de pază (52), privind protecţia mecano-fizică a spaţiilor de depozitare (35) sau de nefuncţionalitate a sistemelor electronice de alarmare împotriva efracţiei (72).De asemenea, au fost verificate peste 360 transporturi de valori monetare, dintre care 236 aparţineau prestatorilor de servicii şi 124 erau organizate în regim propriu de unităţile economice deţinătoare de bunuri şi valori. Pentru neregulile constatate, atât în sectorul de depozitare a valorilor monetare, cât şi în cel al transportului de numerar, au fost aplicate 127 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 106.600 de lei. Reamintim faptul că, o acțiune similară s-a desfășurat și în perioada 9 – 19 decembrie a.c., 7.728 de controale fiind efectuate în această perioadă, iar ca urmare a deficienţelor constatate, au fost aplicate 352 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 386.700 de lei.În urma controalelor efectuate au fost dispuse măsuri de reorganizare a activităţii pentru cazurile în care s-a constatat că nu sunt luate toate măsurile de securitate pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de pază, transport de valori şi asigurare a securităţii obiectivelor de pe raza de competenţă.Poliţiştii vor continua acţiunile de acest gen, punând accent pe legalitatea funcţionării societăţilor specializate de pază şi evaluarea eficienţei serviciilor prestate de acestea.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut