Poliţia Capitalei a mobilizat aproximativ 1.200 de poliţişti pentru menţinerea ordinii publice şi a siguranţei rutiere în municipiul Bucureşti pe întreaga durată a manifestărilor ocazionate de sărbătorirea Revelionului 2014.Poliţiştii bucureşteni îşi vor intensifica acţiunile, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă publică, atât în noaptea trecerii în noul an, cât şi în minivacanţa ocazionată de sărbătorirea Anului Nou.Acţiunile Poliţiei Capitalei vizează desfăşurarea în condiţii optime a tuturor evenimentelor organizate în spaţiul public, menţinerea liniştii şi siguranţei cetăţenilor aflaţi în Bucureşti. Totodată, poliţiştii bucureşteni vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea comerţului ambulant neautorizat, în special a celui cu articole pirotehnice, a furturilor din genţi sau din buzunare, acostărilor de persoane, furturilor de/din auto, dar şi a oricăror alte infracţiuni a căror soluţionare revine în competenţa poliţiei.Poliţiştii bucureşteni vor întreprinde şi măsuri de prevenire a eventualelor stări conflictuale, în special în zonele în care se desfăşoară manifestări cultural-artistice.Poliţiştii Brigăzii Rutiere a Capitalei acţionează în vederea asigurării unui climat optim de siguranţă rutieră, pentru fluidizarea traficului în zona adiacentă locurilor de desfăşurare a manifestărilor cultural-artistice, dar şi pe principalele trasee de afluire / defluire a participanţilor.Totodată, poliţiştii rutieri vor avea o prezenţă activă pe artele principale de circulaţie, în punctele ce prezintă risc de producere a accidentelor rutiere şi la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere. Ofiţerii şi agenţii Brigăzii Rutiere a Poliţiei Capitalei vor intensifica activităţile specifice pentru limitarea excesului de viteză şi pentru depistarea celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, urmărind astfel prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.Pentru evitarea apariţiei unor evenimente negative în perioada minivacanţei ocazionată de sărbătorirea Anului Nou, Poliţia Capitalei vă recomandă:Dacă participaţi la manifestările cultural-artistice organizate în această perioadă, manifestaţi răbdare, respectaţi indicaţiile poliţiştilor şi evitaţi implicarea în conflicte de orice natură. Adoptaţi un comportament civilizat şi respectuos faţă de ceilalţi participanţi şi nu consumaţi băuturi alcoolice dacă intenţionaţi să conduceţi autovehicule.În ceea ce priveşte articolele pirotehnice, pentru a evita producerea unor situaţii de natură să pună în pericol sănătatea dumneavoastră, dar mai ales pe cea a copiilor, Poliţia Capitalei vă recomandă să nu cumpăraţi şi să nu utilizaţi articole pirotehnice din categoria celor interzise de lege.În situaţia în care alegeţi să vă deplasaţi cu autovehiculele în această perioadă, Poliţia Capitalei vă recomandă să evitaţi traseele aglomerate, să parcaţi în locuri special amenajate, să respectaţi limita de viteză în localitate şi să nu consumaţi băuturi alcoolice dacă intenţionaţi să vă urcaţi la volan.D.G.P.M.B. – Serviciul Informare şi Relaţii Publice