Peste 200 de jandarmi asigura ordinea pe timpul desfăşurării manifestărilor cultural artistice de Revelion

Peste 200 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura ordinea şi siguranţa publică în Bucureşti, în perioada 30 decembrie – 1 ianuarie, în timpul evenimentelor dedicate Revelionului 2013-2014.În această perioadă se vor intensifica şi măsurile de ordine publică pe mijloacele de transport în comun şi în staţiile RATB, în zona marilor centre comerciale, precum şi în zonele unde se vor organiza evenimente de interes public.Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă Jandarmeria Capitalei recomandă participanţilor la evenimentele organizate în noaptea de Revelion:- să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;- să supravegheze cu atenţie obiectele şi bunurile personale de valoare, care pot fi o atracţie pentru hoţi;- să adopte un comportament civilizat şi respectuos faţă de ceilalţi participanţi;- să solicite sprijinul jandarmilor în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii altor fapte antisociale, la numărul unic de urgenţă 112;- să nu depăşească limitele decenţei în manifestările comportamentale şi să ţină cont că manifestările obscene şi cele contra bunelor moravuri sunt sancţionate de lege.Principalele locaţii din Bucureşti în care vor avea loc manifestări cultural – artistice dedicate „Revelionului 2013 – 2014”, vor fi:• REVELION PIAŢA CONSTITUŢIEIPrimăria Municipiului Bucureşti organizează prin ARCUB, în ziua de 31 decembrie a.c., între orele 19.00-01.00, în Piaţa Constituţiei „Revelionul 2013-2014”. Organizatorul estimează că la acest eveniment vor participa aproximativ 30.000 de persoane.• REVELION PIAŢA “GEORGE ENESCU”Media Pro Entertainment SA organizează, între orele 19.30 – 02.00, în „Piaţa George Enescu”, „Revelion 2013 – 2014” eveniment la care organizatorul estimează că vor participa aproximativ 15.000 de persoane.• PARCUL “ALEXANDRU IOAN CUZA” Primăria Sectorului 3, prin Centrul Cultural Casa Artelor organizează în Parcul „Alexandru Ioan Cuza” în data de 31 decembrie 2013 – 01 ianuarie 2014, între orele 19.30 – 01.00 „Revelion 2013/2014” în zona situată la intersecţia străzilor Liviu Rebreanu şi Câmpia Libertăţii. Organizatorul estimează că la acest eveniment vor participa aproximativ 10.000 de persoane.• COMPLEXUL EXPOZIŢIONAL ROMEXPO Revelion 2013/2014” în Complexul Expoziţional ROMEXPO – Pavilionul Central în noaptea de 31decembrie a.c. între orele 21.00 – 06.00. • PRIMĂRIA SECTORULUI 6Revelion 2013/2014 în zona patinoarului Drumul Taberei, str. Braşov nr. 21 A, sector 6, începând cu ora 20.00. Organizatorul estimează participarea unui număr de aproximativ 1700 de persoaneJandarmeria Capitalei urează tuturor bucureştenilor un călduros „ La mulţi ani !’’D.G.J.M.B. – Compartimentul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut