Măsuri luate de Poliţia Română pentru creşterea siguranţei rutiere şi fluidizarea traficului pe DN1

Numărul accidentelor grave și al consecințelor acestora a fost redus semnificativ, ca urmare a măsurilor dispuse pe DN1 tronsonul Comarnic-Azuga-Bușteni. Nicio persoană nu și-a pierdut viața în accidente rutiere, în zonele sistematizate.În urma implementării soluțiilor tehnice, provizorii, de la data de 1 septembrie a.c. până în prezent, a crescut siguranța rutieră, pe acest tronson al DN 1, fiind înregistrate 2 accidente de circulaţie, soldate cu 2 răniți ușor, pe fondul traversării neregulamentare, comparativ cu perioada similară a anului precedent când s-au înregistrat 5 accidente rutiere, soldate cu 2 morți, un rănit grav şi doi răniţi uşor. Un rol important l-a avut și suplimentarea numărului de polițiști care au acționat în special la sfârșit de săptămână și de sărbătorile legale.Reamintim faptul că, pentru creșterea siguranței rutiere și fluidizarea traficului rutier pe DN1, în zona staţiunilor turistice, la data de 17 august a.c., au fost instalate patru pasarele pietonale, una în Comarnic, două în Buşteni şi una în Azuga, care au permis desfiinţarea a şapte treceri de pietoni din cele trei staţiuni, fiind montate şi separatoare de sens în centrul staţiunii Buşteni.Pietonii care nu pot folosi pasarelele pietonale au la dispoziţie câte două treceri de pietoni funcţionale în fiecare din cele 3 localităţi, amplasate în zona centrală a Buşteniului, respectiv la intrările în localităţile Azuga şi Comarnic.De asemenea, pentru a veni în întâmpinarea acestora, s-a luat măsura instalării unor semafoare inteligente, în staţiunea Buşteni. Astfel, în noaptea de 28 spre 29 august a.c. a devenit operaţional amplasamentul situat la intersecţia DN 1 cu strada Cuza Vodă, iar la data de 31 august a.c., a devenit funcţională semaforizarea şi celei de a doua intersecţii, DN1 cu strada Viitorului.Coordonarea implementării soluţiilor tehnice pentru cele două amplasamente a fost realizată de către Direcţia Rutieră din cadrul I.G.P.R..Urmare a instalării celor patru pasarele pietonale, în cele trei staţiuni turistice, precum şi a montării separatoarelor de sens în centrul staţiunii Buşteni, pe artera tranzitată nu s-au produs evenimente rutiere grave. Fluenţa traficului rutier şi reducerea evenimentelor grave reprezintă o permanentă preocupare a autorităţilor române. Astfel, în cursul anului 2014, poliţiştii specializaţi în sistematizare rutieră, împreună cu autoritățile locale și reprezentanții C.N.A.D.N.R., vor identifica şi alte soluţii pentru creşterea siguranţei traficului rutier.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut