Suspecţi de tentativă la înşelăciune şi uz de fals depistaţi de poliţişti

Poliţiştii de investigare a fraudelor din cadrul I.P.J. Braşov suspectează şase persoane că au încercat să obţină produse bancare, folosind documente neconforme cu realitatea. Acestea sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la înşelăciune, uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.La data de 20 iunie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Braşov, cu sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I. şi luptători D.P.I.R., au efectuat trei percheziţii domiciliare şi două verificări la punctele de lucru a unor societăţi comerciale din Braşov, al căror administrator este suspectat de tentativă la înşelăciune, uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.De la locuinţele percheziţionate poliţiştii au ridicat în vederea cercetărilor 72 de acte de identitate, 50 de permise de conducere, 28 de cărţi de muncă, două paşapoarte, contracte de împrumut, contracte de credit, patru unităţi centrale P.C., două laptop-uri, evidenţe contabile, unităţi de stocare electronice şi un pistol cu bile. În urma investigaţiilor efectuate în cauză, poliţiştii de investigare a fraudelor au constatat că mai multe persoane , respectiv suspecţii G.D, de 44 de ani, H.L., de 33 de ani, B.I,. de 38 de ani, G.R.S. de 26 de ani şi I.B.I., de 24 de ani, au depus documentaţia necesară obţinerii unor credite bancare şi a unui card de debit, folosind acte neconforme cu realitatea.Din anchetă a rezultat că S.L., de 42 de ani, este suspectată că a procurat şi întocmit documentele şi că, în perioada noiembrie 2011 – iunie 2012, a contactat peste 30 de instituţii bancare în vederea acordării de produse bancare pentru ea sau pentru înlesnirea obţinerii de credite către diferite persoane, printre care şi cei cinci suspecţi. Aceasta urma să beneficieze de un coeficient însemnat din produsul acordat, de peste 50%.Suspecta a fost prezentată instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, instanţa dispunând cercetarea în stare de libertate cu interdicţie de a părăsi localitatea.Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi stabilirea prejudiciului creat.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut