Declaratia de presa a viceprim-ministrului si ministrului interimar al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea-23.30

Suntem la mijlocul acestei perioade marcată de fenomene meteorologice periculoase în care mai mult de jumătate din țară a fost afectată, începând de ieri, de ninsori și viscol. Nu am înregistrat în această perioadă persoane izolate în locuințe și care să se afle în situații critice sau persoane dispărute.La acest moment sunt încă blocate în trafic 63 de autovehicule, cele mai multe în județele Călăraşi (35) şi Ilfov (12). Avem mobilizate pentru a ajunge la aceste persoane 819 echipaje ale Poliției, Jandarmeriei sau ale Ministerului Apărării Naționale.Pentru evitarea unor situații similare menținem închise autostrăzile A1, A2 şi A3, dar și 33 de Drumuri Naționale și 89 de Drumuri Județene.Pe cele trei autostrăzi echipajele de poliție rămân la fiecare punct de intrare/ieșire pe acestea, în paralel efectuând misiuni de patrulare pentru a semnala posibile autovehicule care ar putea rămâne blocate peste noapte. La aceste misiuni sunt implicate peste 40 de echipaje de poliție. Pentru cei care intenționează să plece la drum mâine dimineață, adresez rugămintea ca anterior stabilirii traseului să se informeze foarte bine referitor la starea drumului, în condițiile în care situația, din punct de vedere meteo, este în dinamică.În ultimele 24 de ore angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, dar și ai Ministerului Apărării Naționale au fost implicaţi în salvarea de persoane. Ei au participat la operaţiuni în care au fost salvate 63 persoane.Pentru 150 de persoane, s-au luat măsuri să fie cazate în căminele provizorii pe care autoritățile locale, primările în special, le-au pus la dispoziție. În această noapte Ministerul Afacerilor Interne va avea în teren 4.826 polițiști, jandarmi, pompieri, la care s-au alăturat 150 militari ai Ministerului Apărării Naționale. În plus, sunt pregătite pentru intervenție 9.153 de efective, după cum urmează: 5.500 din partea IGSU 3.521 de la IGJR și 132 de la IGPF.Rămân în continuare închise Porturile Mangalia, Midia, Constanța Nord și Constanța Sud-Agigea. La fel punctele de trecere a BACULUI din Turnu Măgurele și Zimnicea.Așa cum cunoașteți, atenționările meteo rămân valabile peste noapte, fiind vizate de Cod Portocaliu 13 județe din Sud Estul țării și Municipiul București, iar sub Cod Galben 14 județe.Vreau să vă spun că apreciez munca polițiștilor, pompierilor, jandarmilor şi a militarilor implicați în misiunile din ultimele 24 de ore. În continuare, toți vor fi la datorie!


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

601 șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. Detali aici 

  36 de persoane au fost salvate de angajații MAI în urma intervențiilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici 

Peste 26.000 de verificări în aplicația eDAC. Detalii aici

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut