Peste 250 de infractori identificați în urma unor acțiuni ale Poliţiei Române

Peste 250 de infractori au fost prinşi, în ultimele 5 zile, în urma acţiunilor punctuale desfăşurate de poliţişti, suplimentar faţă de activităţile curente de menţinere a ordinii şi liniştii publice. De asemenea, au fost constatate peste 11.000 de abateri de la normele contravenţionale.În perioada 20 – 23 august, la nivelul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene şi al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, au fost organizate şi desfăşurate, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, acţiuni punctuale, atât cu efective proprii, cât şi în sistem integrat, cu participarea altor structuri şi instituţii publice cu atribuţii în domeniu.Astfel, la nivel naţional, în perioada menţionată, au fost desfăşurate 725 de acţiuni, dintre care 241 pe linie de ordine publică, 302 pe linie de circulaţie rutieră, 103 pe linie de investigaţii criminale, 52 pe linie de investigare a fraudelor şi 27 pe alte linii de muncă. În cadrul acestor acţiuni au fost efectuate 52 de percheziţii, 1.250 de controale, 291 filtre, 12 razii şi 243 alte activităţi.Astfel, au fost depistate 311 de infracţiuni şi 252 de infractori, dintre care 52 au fost reţinuţi şi 25 au fost arestaţi.Poliţiştii au confiscat 10 arme, 8 neletale şi 2 letale, precum şi 459 de bucăţi de muniţie.De asemenea, în urma verificărilor efectuate, a fost identificat un autoturism furat. Poliţiştii au constatat peste 11.100 de abateri de la normele contravenţionale. Astfel, au fost aplicate 969 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de Legea 61/1991 privind normele de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 370 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 48 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, 292 la alte acte normative.Cele mai multe sancţiuni, 9.448, au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere, prevăzute de O.U.G. 95/2002, dintre acestea 49 fiind aplicate pentru consum de alcool şi 4.854 pentru viteză.Poliţiştii rutieri au reţinut 340 de permise de conducere şi au retras 237 de certificate de înmatriculare pentru diferite nereguli tehnice.Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la 1.922.081 lei, iar a bunurilor confiscate la 481.518 lei.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut