Ziua Medicinei Militare, sărbătorită de Ministerul Administrației și Internelor

La data de 21 august a.c. Ministerul Administrației și Internelor, prin Direcția Medicală, aniversează Ziua Medicinei Militare în Sistemul Apărării Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, anul acesta împlinindu-se 150 de ani de la înființarea Corpului Ofițerilor Sanitari ai Armatei.Cu acest prilej, în cadrul unui ceremonial militar-religios, au avut loc depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor Sanitari şi Mormântul Generalului Doctor Carol Davila. Totodată, a avut loc și ceremonia de avansare în gradul profesional următor, înainte de îndeplinirea stagiului minim a funcționarilor publici cu statut special din cadrul Direcției Medicale și unităților subordonate care au desfășurat o activitate deosebită în domeniul medical. La acest eveniment au mai participat, din partea Ministerului Administrației și Internelor, secretarul de stat, șef al Departamentului Ordine și Siguranță Publică, chestor principal de poliție Ioan-Nicolae Căbulea, secretarul de stat pentru Relația cu Parlamentul și Guvernul, Bogdan Tohăneanu, secretarul general al M.A.I., chestor de poliție Ion Stoica, precum și reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Justiției, Ministerului Sănătății, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale, ai instituțiilor și autorităților publice centrale, precum și cadre în rezervă și în retragere din M.A.I. * * * La data de 21 august 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin Înalt Decret Domnesc, a înființat Corpul Ofiţerilor Sanitari ai Armatei şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român în cadrul Ministerului Treburilor Dinlăuntru, actualul Minister al Administraţiei şi Internelor.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut