Cooperare între poliţiştii români şi partenerii din State Schengen

Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen au depistat, în ultima săptămână, 671 de persoane, 105 autovehicule, 61 de documente, 14 plăcuţe de înmatriculare auto și 5 certificate de înmatriculare, care făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen. Autorităţile române sunt conectate la Sistemul de Informaţii Schengen din octombrie 2010, iar din aprilie 2013, la cel de a doua generaţie (SIS II), sistem ce a devenit funcţional şi în România, la fel ca în celelalte state membre Schengen.În urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române, în perioada 5 august – 12 august a.c., au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 496 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen). Poliţiştii români au pus în aplicare 23 de mandate europene de arestare, au depistat 208 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 21 de persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.De asemenea, pe teritoriul României, au fost identificate 65 de autovehicule ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor penale, fiind ridicate 54 de documente, 10 plăcuţe de înmatriculare şi 5 certificate de înmatriculare.Totodată, 175 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.Dintre acestea, 37 erau urmărite de Poliţia Română în baza unor mandate europene de arestare, 7 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 7 persoane erau semnalate dispărute de autorităţile române. Partenerii din statele membre au identificat 40 de autovehicule, 7 documente căutate de autorităţile române și 4 plăcuţe de înmatriculare, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale. * * * Informaţii de background: România, din punct de vedere al cooperării poliţieneşti, este membru de facto al Spaţiului Schengen din 5 noiembrie 2010.Biroul SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Inspectoratul General al Poliţiei Române a fost inaugurat în 16 septembrie 2010.Pentru a asigura un flux continuu de date şi informaţii, Biroul Sirene funcţionează 24/7, având acces permanent la datele operative ale Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră Române, Oficiului Român de Imigrări etc.. Sistemul informatic SIRENE este destinat stocării informaţiilor de către autorităţile române şi schimbului de date între acestea şi sistemul comun european de urmărire poliţienească transfrontalieră, respectiv S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), un element determinant pentru procesul de aderare a României la spaţiul Schengen.S.I.S. conţine date minime despre persoanele sau bunurile urmărite în cadrul unei proceduri judiciare, iar datele şi informaţiile suplimentare ce pot conduce la localizarea acestora sunt obţinute prin intermediul Birourilor SIRENE constituite la nivelul fiecărui stat membru Schengen.România s-a conectat la SIS în octombrie 2010, prin intermediul SISone4ALL, o soluţie tehnică intermediară dezvoltată de Portugalia. Cu ocazia vizitei de evaluare Schengen în domeniul SIS/SIRENE din decembrie 2010, experţii europeni au concluzionat că România respectă standardele Schengen pentru utilizarea SIS.De la data de 9 aprilie 2013, autorităţile române sunt conectate la Sistemul de Informaţii Schengen de a doua generaţie (SIS II). Astfel, acest sistem a devenit funcţional şi în România la fel ca şi în cele 26 de state membre Schengen, fiind utilizat în activitatea zilnică a autorităţilor de aplicare a legii. * * * SIS II a început să fie dezvoltat în anul 2005, ca o variantă îmbunătăţită a SIS I, lansat în 1995 cu primele state semnatare Schengen.Noile inovaţii în tehnologia informaţiei şi necesitatea identificării unor modalităţi mai eficiente în combaterea criminalităţii organizate şi gestionarea adecvată a migraţiei în Europa au determinat autorităţile de aplicare a legii să realizeze o variantă avansată a acestui sistem informatic poliţienesc.SIS II include noi funcţionalităţi care vor ajuta autorităţile de aplicare a legii să realizeze un schimb de informaţii mai eficient în vederea asigurării securităţii spaţiului de justiţie, securitate şi libertate.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut